Fostul ministru francez al culturii Christiane Taubira şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din aprilie

Publicat:

Fostul ministru francez al culturii Christiane Taubira şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din aprilie, cu obiectivul ambiţios, deşi cvasi-imposibil de a unifica o stângă fragmentată şi deja supraîncărcată cu candidaţi, relatează AFP, potrivit agerpres

Taubira (69 de ani) a declarat într-un miting la Lyon că vrea să răspundă astfel “nemulţumirilor” create de “nedreptăţile sociale” şi a indicat că va convoca o “conferinţă asupra salariilor”, cu un program centrat pe apărarea tinerilor, justiţie socială şi ecologie.


Citește și :  Islanda va înăspri din nou restricţiile, pe fondul creşterii numărului de contaminări

“Pandemia a scos la iveală o suferinţă socială care afectează toate generaţiile (…). Vreau un guvern care să ştie să dialogheze în loc să moralizeze”, a spus Taubira, în aluzie la polemica stârnită de afirmaţiile actualului şef de stat, Emmanuel Macron, care a declarat că vrea să-i “enerveze pe nevaccinaţii” anti-COVID-19.

Cu mai puţin de trei luni înainte de primul tur, stânga franceză are deja şase candidaţi principali, inclusiv liderul radical Jean Luc Melenchon sau primarul Parisului, Anne Hidalgo, dar niciunul dintre ei nu trece deocamdată de 10% în sondaje, în fruntea preferinţelor rămânând Macron, deşi acesta nu şi-a anunţat încă oficial candidatura, urmat de candidata extremei drepte Marine Le Pen şi la foarte mică diferenţă de cea de dreapta, Valerie Pecresse.

Citește și : Lituania nu va prelungi starea de urgenţă; Afluxul de migranţi dinspre Belarus s-a oprit

Taubira, originară din Guyana franceză, s-a remarcat prin lupta sa pentru o lege care să recunoască traficul de persoane şi sclavia drept crimă împotriva umanităţii şi pentru adoptarea legii din 2013 care a deschis calea căsătoriilor şi adopţiilor pentru cupluri holosexuale.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania Furtunile violente şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă asupra...

Grecia: Incendiu de pădure masiv la nord de Atena

Grecia: Incendiu de pădure masiv la nord de Atena Un incendiu masiv a izbucnit sâmbătă într-o zonă dens împădurită la aproximativ 20 de kilometri nord...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.