X

Fostul ministru rus al economiei, CONDAMNAT la ani grei de închisoare

Fostul ministru al economiei din Rusia, Aleksei Uliukaev, a fost declarat vineri vinovat de corupţie, la finalul unui proces despre care fostul demnitar susţine că ar fi înscenat de unul dintre apropiaţii preşedintelui rus Vladimir Putin, informează AFP, potrivit agerpres.

UPDATE: Aleksei Uliukaev a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare.

‘Uliukaev se face vinovat de primirea unei mite în valoare de două milioane de dolari în timp ce exercita o funcţie oficială’, a declarat judecătorul Larisa Semionova în timpul citirii sentinţei.

Citeşte şi: Un celebru judecător federal ROMÂN din SUA este anchetat pentru hărţuire sexuală

Pedeapsa ar urma să fie anunţată la sfârşitul enunţării verdictului, Parchetul cerând zece ani de detenţie într-o închisoare cu regim sever.

Aleksei Uliukaev este oficialul guvernamental cu cel mai înalt rang arestat şi adus în faţa justiţiei din Rusia după instalarea la putere a lui Vladimir Putin, în urmă cu 17 ani.

Ministru al economiei în perioada 2013-2016, Uliukaev, 61 de ani, a fost acuzat că a cerut două milioane de dolari de la influentul director general al gigantului petrolier Rosneft, Igor Secin, un apropiat al lui Putin, în schimbul unei autorizaţii pentru vânzarea către Rosneft a părţii pe care statul o deţinea în cadrul producătorului petrolier Başneft.

Citeşte şi: Beijingul şi-a extins obiectivele militare din Marea Chinei de Sud

Uliukaev s-a opus multă vreme vânzării părţii Başneft către Rosneft, însă aceasta s-a finalizat în cele din urmă, după ce a obţinut susţinerea lui Vladimir Putin. Această operaţiune a fost cea mai mare cesiune de active realizată în 2016 de statul rus, care dorea să-şi alimenteze bugetul subminat de prăbuşirea preţului petrolului. 

Tags: Aleksei UliukaevBaşneftcoruptieLarisa SemionovaRosneftrusiaVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei