Fostul papă Benedict al XVI-lea este grav bolnav

Publicat:

Fostul papă Benedict al XVI-lea este grav bolnav, după ce s-a întors la Vatican dintr-o vizită în Germania, a raportat luni ziarul german Passauer Neue Presse, citându-l pe biograful papei, anunță Reuters, conform mediafax.

Benedict, în vârstă de 93 de ani, a devenit foarte fragil, iar vocea sa abia se aude, a spus biograful Peter Seewald cotidianului.


Vezi și: Doi astronauţi au amerizat cu capsula SpaceX – VIDEO

Dar, la o întâlnire cu Seewald, sâmbătă, Benedict, născut în Germania, părea optimist și a spus că ar încerca să scrie din nou, dacă își va recăpăta puterea, a spus raportul, care precizează că fostul papă suferă de zona zoster.

Benedict a venit în Bavaria natală în iunie pentru a-i face o ultimă vizită fratelui Georg Ratzinger, în vârstă de 96 de ani, care a și murit la scurt timp după aceea.

Citește și: Armata israeliană a deschis focul la granița cu Siria

Aceasta fost prima călătorie a lui Benedict în afara Italiei din 2013, anul în care a demisionat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.