X

Fostul poliţist britanic David Carrick, condamnat la cel puţin 32 de ani de închisoare pentru 49 de agresiuni sexuale

Fostul poliţist britanic David Carrick, în vârstă de 48 de ani, a fost condamnat marţi la cel puţin 32 de ani de închisoare pentru 49 de agresiuni sexuale, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres

Carrick, care a lucrat în comandamentul pentru protecţia parlamentarilor şi diplomaţilor, în cadrul poliţiei metropolitane londoneze, şi-a folosit poziţia de forţă pentru a-şi intimida multe dintre victime. El le spunea că nimeni nu le va crede doar pe cuvânt dacă vor acuza un agent al Scotland Yard, au arătat procurorii.

Citește și : Damascul promite ONU că ajutorul cerut va ajunge la toţi sirienii

Acuzatul a recunoscut că din 2003 până în 2020 a comis 49 de infracţiuni legate de 12 victime, “un catalog de violenţe şi atacuri sexuale brutale”, după cum s-a consemnat la dosar. Printre altele, el se face vinovat de 24 de violuri, fiind astfel, după cum remarcă Reuters, unul din cei mai mari infractori sexuali din Regatul Unit.

Faptele fostului agent creează noi presiuni asupra Poliţiei Metropolitane – cunoscută ca Met sau Scotland Yard – care suferă încă de pe urma mai multor scandaluri în ultimii ani. Dintre acestea, AFP reaminteşte cazul londonezei Sarah Everard, în vârstă de 33 de ani, care a fost răpită, violată şi ucisă de un poliţist în 2021.

Judecătoarea Bobbie Cheema-Grubb de la Curtea Regală din districtul londonez Southwark l-a condamnat pe Carrick la închisoare pe viaţă, fără posibilitate de eliberare condiţionată timp de cel puţin 32 de ani.

Poliţiştii au avut de rezolvat primele acuzaţii împotriva colegului lor înainte ca acesta să înceapă pregătirea în cadrul poliţiei metropolitane. Din 2000 până în octombrie 2021, când a fost inculpat pentru prima dată, Carrick fusese implicat în nouă incidente, fiind acuzat inclusiv de hărţuire. El a fost concediat abia luna trecută, iar poliţia şi-a cerut scuze că nu a detectat mai devreme modelul său de conduită abuzivă.

Citește și : Opt luptători au fost salvaţi de sub dărâmături în Turcia (VIDEO)

Duminică, comisarul-adjunct Barbara Gray şi-a cerut scuze pentru răul făcut victimelor lui Carrick. “Nu le-am ajutat şi nu am reuşit să identificăm un bărbat din rândurile Serviciului Poliţiei Metropolitane care a comis cele mai groaznice infracţiuni”, a recunoscut ea, adăugând că acesta “nu ar fi trebuit să fie agent de poliţie”.

Tags: agresiuni sexualeDavid CarrickinchisoareScotland Yard
Categorii: Diaspora