Fostul premier algerian, Ahmed Ouyahia, a fost audiat într-un nou dosar

Publicat:

Fostul premier al Algeriei, Ahmed Ouyahia, a fost audiat duminică la un tribunal din Alger, unde a dat explicații într-un dosar de corupție în care este implicat principalul partener algerian al Volkswagen, informează televiziunea algeriană de stat, citată de Reuters, scrie mediafax.

Aceasta este a doua audiere a lui Ouyahia de la arestarea sa pentru implicarea într-un alt caz de corupție.


Citește și : Sara Netanyahu, găsită vinovată pentru utilizarea necorespunzător a fondurilor publice

Ahmed Ouyahia este oficialul cu cel mai înalt rang care a fost arestat de la declanșarea protestelor masive prin intermediul cărora cetățenii cer îndepărtarea de la putere și judecarea foștilor colaboratori ai lui Bouteflika.

Ouyahia a demisionat din funcția de prim-ministru în martie și este investigat în mai multe cazuri de corupție, fiind acuzat că „a oferit privilegii ilegale”, informează televiziunea publică algeriană. De asemenea, fostul ministru al Transporturilor, Abdelghani Zaalane, a fost și el reținut.

Citește și : Mii de persoane protestează în Hong Kong pentru retragerea completă a controversatului proiect de lege privind extrădarea

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.