Fostul premier ceh Andrej Babis a pierdut un proces în Slovacia şi numele său va rămâne pe o listă cu foşti informatori

Publicat:

Tentativa fostul premier ceh Andrej Babis de a obţine eliminarea numelui său de pe lista informatorilor statului din perioada Războiului Rece a eşuat marţi, după ce un tribunal din Bratislava a respins argumentele sale, informează agenţia slovacă de ştiri TASR, preluată de DPA, potrivit agerpres.   

Babis, care a condus un guvern populist până anul trecut şi care este originar din Slovacia, figurează ca informator pe documente obţinute de Institutul naţional al memoriei (UPN), o instituţie slovacă ce monitorizează abuzurile comise de guvern în perioada Războiului Rece.


Citește și : Coreea de Nord a tras iar cu tunurile şi îngrijorează Seulul

Potrivit documentelor, Babis avea numele conspirativ Bures. Babis susţine că nu a colaborat niciodată cu bună ştiinţă cu serviciul secret cehoslovac (StB). Cu toate acestea, verdictul de marţi înseamnă că UPN nu poate fi obligată să elimine numele său de pe lista colaboratorilor StB.

Ca şi alte ţări est-europene care au ajuns în zona de influenţă a Uniunii Sovietice după cel de Al Doilea Război Mondial, Cehoslovacia s-a bazat pe o reţea de informatori care au ţinut la curent serviciile secrete privind orice tentativă de a provoca agitaţie împotriva guvernului.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice numeroase documente despre serviciile secrete au ieşit la iveală şi mulţi cetăţeni au fost şocaţi să afle despre prieteni şi membri ai familiei că i-au spionat. Organizaţii ca UPN urmăresc acest documente.

Tribunalul a decis că Babis trebuie să ramburseze UPN cheltuielile de judecată. Fostul premier ceh ameninţă acum cu un proces împotriva Ministerului slovac de Interne.

Citește și : Michelle Bachelet nu mai vrea să fie Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului

Cehoslovacia s-a scindat în Republica Cehia şi Slovacia în 1993. Babis a rămas un politician popular în Republica Cehă, unde trăieşte în prezent şi se presupune că va candida în alegerile prezidenţiale de anul viitor. El nu şi-a anunţat însă oficial candidatura.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.