X

Fostul premier finlandez Juha Sipila, agresat în apropierea parlamentului

Premierul finlandez Sanna Marin şi alţi politicieni de vârf au condamnat marţi agresarea recentă a fostului prim-ministru Juha Sipila, care s-a produs în apropierea parlamentului, relatează dpa, potrivit agerpres

Juha Sipila, fost lider al Partidului de Centru şi prim-ministru între 2015 şi 2019, a declarat pentru canalul MTV3 că a fost lovit cu pumnul pe 7 ianuarie de un atacator necunoscut care l-a acuzat că ar fi comis un abuz neprecizat. Sipila nu a precizat dacă a fost rănit sau nu în urma agresiunii.

Citește și : OMS nu caută în China vinovații pentru răspândirea coronavirusului

Tabloidul Iltalehti, care a difuzat primul ştirea, susţine că politicianul prezintă mai multe vânătăi. Poliţia anchetează în prezent incidentul.

“Un atac asupra unui membru al parlamentului afectează atât indivizii, cât şi întregul parlament”, a postat pe Twitter Sanna Marin, lider al social-democraţilor.

“Integritatea fizică a reprezentanţilor este o parte importantă a unei democraţii credibile. Noi, finlandezii, nu putem accepta niciodată ca reprezentanţii noştri să fie vizaţi de violenţe”, a postat la rândul său preşedintele parlamentului Anu Vehvilainen şi membru al Partidului de Centru.

Paavo Arhinmaki, parlamentar al Alianţei de stânga şi fost lider al partidului, a declarat că “violenţa politică nu trebuie permisă în Finlanda”.

Citește și : UE grăbește lansarea noii generații de sateliți Galileo

Şeful securităţii parlamentului, Jukka Savola, a declarat pentru canalul public YLE că incidentele de acest fel sunt “foarte rare”.

Finlanda urmează să organizeze alegeri locale pe 18 aprilie.

Tags: Anu VehvilainenfinlandaJuha SipiläMTV3Sanna Marin
Categorii: Diaspora