Fostul premier Sturza atenționează că a fost implicat într-o schemă frauduloasă

Publicat:

Fostul premier Sturza atenționează că a fost implicat într-o schemă frauduloasă

Fostul premier, Ion Sturza, atenționează că a fost implicat într-o schemă frauduloasă online și-i îndeamnă pe oameni să fie vigilenți.

Citește și: Un consilier municipal cere redenumirea unei străzi în numele lui Navalnîi


Este vorba despre o escrocherie, autorii cărora utilizează profilul fostului premier și le solicită oamenilor „să investească”. Culmea este că unii, potrivit lui Sturza, se împrumută în acest scop.

„Atenție! Am primit foarte multe mesaje, în care sunt rugat să confirm „reclama” cu profilul meu, foto sau video, a unor „investiții” în „instrumente financiare”. Cu stupoare am aflat că unii recurg la credite bancare ca să facă „investiții”. Au apărut deja și „avocați”, care ajută la recuperare. O întreagă rețea de escroci!  Totul e fals și trebuie raportat la FB și alte rețele! Dacă tot vă „mănâncă” să deveniți investitori, apelați la bănci! Posibil că au să vă dezamăgească cu randamente mici, în schimb e sigur!”, a scris Sturza pe pagina sa de socializare.

Ultima vreme, asemenea scheme sunt puse tot mai des în aplicare și  mii de cetățeni cad în plasa escrocilor pierzând banii.

Oamenii legii au atenționat în repetate rânduri și au îndemnat populația să fie maxim vigilentă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de...

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în procesul de...

O femeie, medic stomatolog, din R. Moldova, ucisă cu bestialitate în propriul său cabinet stomatologic din Brăila

O femeie, medic stomatolog, din R. Moldova, ucisă cu bestialitate în propriul său cabinet stomatologic din Brăila Momente de groază, aseară, în Brăila. Un medic...

Radu Marian: Actualul guvern a construit de trei ori mai multe drumuri

Radu Marian: Actualul guvern a construit de trei ori mai multe drumuri Radu Marian, deputat PAS, a scris că actualul guvern a construit de trei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.