Fostul premier turc este scos pe ușa din dos a partidului lui Erdogan

Publicat:

Comitetul executiv al partidului preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan (AKP, la putere) a decis luni în unanimitate să îl trimită pe fostul premier Ahmet Davutoglu (foto) în faţa unei comisii disciplinare în vederea expulzării sale, au informat mai multe media, relatează AFP, potrivit agerpres.

Decizia a fost luată la finalul unei reuniuni de cinci ore a comitetului executiv central al Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), prezidată de Erdogan, a făcut cunoscut cotidianul proguvernamental Hürriyet pe pagina sa de internet.


Citește și: Dorian a ajuns un uragan de categoria 3 după ce a ucis cel puțin 5 oameni în Bahamas

Figură importantă a partidului islamist-conservator, Ahmet Davutoglu, care a fost, de asemenea, ministru de externe, a demisionat din funcţia de prim-ministru în 2016 după doi ani. El a promis să nu îl critice niciodată pe Erdogan în public, însă recent a arătat că nu mai poate păstra tăcerea în legătură cu ceea ce consideră ca disfuncţionalităţi în rândul partidului.

Davutoglu a acuzat AKP în special că a deviat de la obiectivele sale, criticând partidul pentru că a cerut noi alegeri la Istanbul după ce, în martie, pierduse primăria oraşului în faţa opoziţiei. Cu ocazia noului scrutin din iunie, candidatul lui Erdogan a suferit o înfrângere usturătoare.

El a mai denunţat demiterea la 19 august a trei primari ai unor oraşe din estul Turciei – Diyarbakir, Mardin şi Van -, toţi trei membri ai partidului prokurd HDP (Partidul Democratic al Popoarelor) şi acuzaţi că întreţin legături cu militanţi kurzi.

Această decizie a intervenit în timp ce personalităţi de prim plan ca fostul preşedinte Abdullah Gül şi fostul vicepremier Ali Babacan, amândoi membri fondatori ai AKP, s-au distanţat de Erdogan.

Citește și: Opt oameni au fost uciși pe un stadion de fotbal din Maroc

Fost vicepremier însărcinat cu supervizarea economiei Turciei, Ali Babacan şi-a anunţat la 8 iulie demisia din partid evocând “profunde divergenţe” şi nevoia de “o nouă viziune”.

Potrivit presei turce, Babacan, de asemenea ministru al economiei şi şef al diplomaţiei, apoi vicepremier până în 2015, se pregăteşte să înfiinţeze în toamnă un nou partid împreună cu cu Abdullah Gül.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului a participat, împreună cu localnicii din raionul Telenești, la Festivalul „Hora Sânzienelor”

Șefa statului a participat, împreună cu localnicii din raionul Telenești, la Festivalul „Hora Sânzienelor” Președinta Maia Sandu a vizitat astăzi orașul Telenești, unde are loc...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

Ploile torențiale fac ravagii în Nepal: cel puțin 11 oameni au murit

Cel puțin 11 persoane au decedat în Nepal în urma inundațiilor și alunecărilor de teren provocate de ploile torențiale care au durat zile întregi,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.