Fostul preşedinte al Afganistanului Ashraf Ghani îşi apără decizia de a pleca precipitat din ţară

Publicat:

Fostul preşedinte al Afganistanului Ashraf Ghani şi-a apărat joi decizia de a pleca din ţară cu avionul la jumătatea lui august, când talibanii s-au apropiat de Kabul, relatează dpa, potrivit agerpres.

El a declarat pentru BBC că zborul cu care a plecat din ţară nu a fost unul planificat şi că a luat decizia pentru a evita vărsarea de sânge în oraş.


Citește și : Purtarea măştii va deveni din nou obligatorie pe străzile Parisului, începând de vineri

“În dimineaţa acelei zile, nu aveam nici cea mai mică idee că după-amiază târziu voi pleca”, a spus fostul preşedinte afgan.

Ashraf Ghani susţine că Hamdullah Mohib, consilierul său de securitate naţională, era “pur şi simplu îngrozit” şi i-a acordat “nu mai mult de două minute” pentru a decide ce vrea să facă. “Numai când am decolat a devenit clar că plecăm. Aşa că a fost cu adevărat brusc”, a mărturisit el.

Alte planuri de a pleca la Khost sau Jalalabad au fost abandonate, după ce preşedintelui i s-a spus că şi aceste oraşe au căzut în mâinile talibanilor.

Ashraf Ghani a fugit din Kabul pe 15 august, după ce talibanii au înconjurat capitala afgană în urma unui avans militar fulgerător în cadrul căruia toate capitalele provinciale au fost cucerite.

Reprezentanţii talibanilor au declarat atunci că nu aveau intenţia de a ataca oraşul, dar Ghani a afirmat pentru BBC că principalul său consilier de securitate i-a spus că talibanii şi-au încălcat angajamentul de a nu intra în Kabul.

Plecarea lui Ghani din ţară a însemnat că nu a fost posibil un transfer ordonat de putere şi talibanii pur şi simplu au umplut golul lăsat de administraţia afgană. Mulţi afgani îl acuză acum pe Ashraf Ghani, care se află în prezent în Emiratele Arabe Unite, că pur şi simplu i-a abandonat în mâinile talibanilor.

Citește și : Criză de teste COVID-19 în Marea Britanie

Fostul preşedinte afgan a argumentat însă că nu a avut de ales dacă dorea să salveze vieţi. Ghani a spus că a fost transformat într-un “ţap ispăşitor” pentru criza curentă şi haosul din Afganistan.

El a adăugat că a greşit atunci când a avut “încredere în partenerii internaţionali” care, susţine el, l-au pus permanent sub presiune şi i-au limitat autoritatea. Presupunerea că răbdarea comunităţii internaţionale va dura a fost “o uriaşă greşeală”, a explicat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.