Fostul preşedinte al Maldivelor şi actual şef al parlamentului, RĂNIT într-un atentat cu bombă

Publicat:

Fostul preşedinte al Maldivelor şi actual şef al parlamentului, Mohamed Nasheed, a fost rănit în cursul serii de joi în explozia unei bombe în faţa reşedinţei sale din capitala ţării, Male, au anunţat vineri surse oficiale, transmite AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Nasheed, în vârstă de 53 de ani, pleca de la locuinţa sa din districtul Galolhu al capitalei şi era pe punctul să se urce în maşină când o bombă plasată pe o motocicletă din apropiere a explodat.


Citeşte şi: Retragerea americană din Afganistan se desfăşoară conform planului – Black News

‘Nasheed a scăpat dintr-o tentativă de asasinat. Este rănit, dar într-o stare stabilă’, a declarat prin telefon pentru AFP un responsabil guvernamental.

Forţele de ordine au încercuit zona unde a avut loc atacul.

Un membru al familiei, care a preferat anonimatul, a precizat că Nasheed a suferit răni multiple, dar era conştient şi a comunicat cu medicii atunci când a fost internat. Una din gărzile sale de corp a fost şi ea spitalizată.

Poliţia a confirmat doar că fostul preşedinte a fost rănit şi spitalizat, fără a da alte detalii.

Preşedintele Maldivelor, Ibrahim Mohamed Solih, un aliat apropiat al lui Nasheed, a declarat că poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

În urma atentatului a fost convocată o şedinţă de urgenţă a parlamentului.

Arhipelagul cu 330.000 de locuitori, musulmani sunniţi, este cunoscut ca o destinaţie turistică de lux, dar şi pentru instabilitatea politică constantă.

Explozia s-a produs cu puţin înainte de intrarea în vigoare a interdicţiei de circulaţie pe timp de noapte la Male, în cadrul măsurilor împotriva epidemiei COVID-19.

Fost deţinut de conştiinţă, Mohamed Nasheed a devenit primul preşedinte ales democratic în Maldive, în 2008.

Vezi şi: Operaţiune împotriva traficanţilor din Rio terminată într-o imensă baie de sânge – VIDEO – Black News

Nasheed a fost răsturnat de la putere printr-o lovitură de stat în 2012 şi condamnat la 13 ani de închisoare în 2015 pentru acuzaţii de terorism, un verdict denunţat de organizaţii pentru drepturile omului ca motivat politic.

Autorizat să iasă din închisoare pentru a urma un tratament medical, Mohamed Nasheed a plecat în exil în Marea Britanie, dar a revenit în ţară în 2018. În urma alegerilor din 2019, a devenit preşedinte al parlamentului, a doua cea mai înaltă funcţie în ierarhia de stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului Mii de persoane au protestat sâmbătă, la Barcelona, împotriva supraturismului din capitala Cataloniei unde ajung anual milioane de vizitatori, o...

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă Şapte copii se numără printre cele 49 de...

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda Sportivul Ivan Corșunov a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.