
Fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, este anunțat în căutare internațională pe linia INTERPOL. Comisia de Control a Fișierelor din cadrul INTERPOL a notificat Direcția cooperare polițienească internațională a Inspectoratului General de Poliție despre acceptarea cererii de anunțare în căutare internaționalǎ, comunică MOLDPRES.
Potrivit notificării INTERPOL, persoana întrunește condițiile impuse de Comisie privind procesarea datelor. Cererea va fi vizibilă pentru toate țările membre ale OIPC INTERPOL, în urma contestației depuse de Direcția cooperare polițienească internațională a Poliției și Procuratura Anticorupție, în noiembrie 2024.
„Astăzi, difuziunea de căutare internațională cu scop de arest și extrădare în privința acestuia a devenit vizibilă pentru toate statele membre”, se arată în comunicatul Poliției.
Pe 25 noiembrie 2024, Comisia pentru Control al Fișierelor INTERPOL a acceptat cererea Procuraturii Anticorupție, depusă prin intermediul Direcției pentru Cooperare Polițienească Internațională al Ministerului Afacerilor Interne (DCPI), de revizuire a deciziei Comisiei din iulie 2020 în privința cetățeanului Vladimir Plahotniuc, se arată pe site-ul oficial al Procuraturii Anticorupție.
Procuraturii Anticorupție a cerut anunțarea în căutare prin intermediul INTERPOL a lui Vladimir Plahotniuc și în octombrie 2019. În iulie 2020, Comisia INTERPOL a informat Republica Moldova că, la solicitarea lui Vladimir Plahotniuc, cauza a fost examinată de către Comisie și a fost adoptată decizia de a respinge solicitarea Republicii Moldova, fiind radiate din sistemul INTERPOL toate datele în privința lui Vladimir Plahotniuc. Solicitările suplimentare către INTERPOL din partea Republicii Moldova în privința lui Vladimir Plahotniuc, pe parcursul anilor 2021-2022, au rămas fără răspuns.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în privința lui Vladimir Plahotniuc a fost emis un mandat de arestare pentru infracțiunea de spălare de bani în legătură cu rolul său în schema bancară din perioada 2013-2015, prin care a fost sustras un miliard de dolari din sistemul bancar și bugetul statului. Investigația denumită generic „Frauda Bancară” se află în gestiunea Procuraturii Anticorupție.
This post was last modified on 08/02/2025 10:41 10:41