X

Fostul președinte al României în vizită la Maia Sandu

Fostul președinte al României în vizită la Maia Sandu

Fostul președinte al României și deputat în Parlamentul European, Traian Băsescu, s-a întâlnit, aseară, cu șefa statului Maia Sandu.

Citește și: O haită de câini terorizează un cartier din Bălți

„Azi am avut bucuria să-l reîntâlnesc pe ex-Președintele României și deputatul în Parlamentul European, Traian Băsescu, și să-i mulțumesc pentru grija călduroasă și preocuparea constantă față de soarta Moldovei. Președintele Băsescu a avut mereu și continuă să aibă încredere în puterea noastră, a cetățenilor Republicii Moldova, de a ne reafirma demnitatea națională, libertatea și aspirațiile europene”, a scris președinta Sandu pe pagina sa de socializare.

Precizăm că fostul șef de la Cotroceni, Traian Băsescu, fost invitat la Chișinău unde a participat la dezbaterea referitoare la parcursul european al Republicii Moldova, găzduită de către Academia de Studii Economice din Moldova.

Tags: cursul euroean al R. MoldovaTraian Băsescu la ChisinauTraian Băsescu la PreședințieTraian Băsescu și Maia Sandu
Știrile zilei