Fostul președinte al APCE și trei membri, inclusiv românul Cezar Preda, sancționați în scandalul CaviarGate

Publicat:

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) i-a sancţionat miercuri pe fostul său preşedinte, spaniolul Pedro Agramunt, şi pe alţi trei membri – din Azerbaidjan, Spania şi România – pentru încălcarea gravă a codului de etică, relatează dpa, potrivit agerpres.

În baza sancţiunilor impuse, Agramunt – care a demisionat în octombrie anul trecut din postul de preşedinte al Adunării – va rămâne membru al APCE, dar drepturile îi vor fi restrânse pentru o perioadă de zece ani. Restricţii similare, dar pentru o perioadă de doi ani, au fost decise şi în cazul celorlalţi trei membri.


Citește și: Coreea de Nord amenință că anulează summitul prevăzut la 12 iunie cu Donald Trump

Un raport independent realizat de o comisie de anchetă formată din trei magistraţi a stabilit cu câteva săptămâni în urmă că există “suspiciuni puternice” în sensul că Agramunt a luat parte la “activităţi de corupţie”.

Ancheta a pornit de la acuzaţii că Azerbaidjanul a exercitat o influenţă nepotrivită asupra APCE pentru a minimiza criticile acesteia în ce priveşte alegerile şi presupusele abuzuri împotriva drepturilor omului din fosta republică sovietică din Caucaz.
Conform criticilor săi, Agramunt a împiedicat eforturile de a investiga aceste acuzaţii.

Raportul magistraţilor a consemnat că 15 foşti şi actuali membri ai APCE au încălcat codul de etică al forului în acest caz.

Azerbaidjanul face obiectul primei proceduri disciplinare a CoE împotriva unui stat membru, declanşată în legătură cu refuzul său de a-l pune în libertate pe disidentul Ilgar Mammadov, în pofida unei decizii în acest sens a Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), mai menţionează dpa.

Citește și: 4000 de angajați ai Google cer gigantului IT să nu mai colaboreze cu armata americană

Agenţia spaniolă de presă EFE a relatat la 26 aprilie că mai mulţi actuali şi foşti membri ai APCE sunt bănuiţi că au fost ‘cumpăraţi’ de autorităţile din Azerbaidjan în schimbul votului lor, în ianuarie 2013, împotriva unui raport care denunţa situaţia deţinuţilor politici din această fostă republică sovietică – aşa-zisul scandal “Caviargate”.

Pedro Agramunt a fost nevoit să demisioneze anul trecut în octombrie din postul de preşedinte al APCE în urma unui alt scandal declanşat de o călătorie controversată pe care a efectuat-o în Siria, unde s-a întâlnit cu preşedintele Bashar al-Assad.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.