Fostul preşedinte argentinian inculpat pentru spionarea familiilor victimelor naufragiului unui submarin

Publicat:

Fostul preşedinte argentinian Mauricio Macri a fost inculpat pentru presupusa spionare a familiilor victimelor naufragiului submarinului ‘San Juan’ în 2017, soldat cu 44 de morţi, o tragedie care a emoţionat profund ţara, transmite joi AFP, potrivit agerpres.

Macri, 62 de ani, actual lider al opoziţiei de dreapta, a fost inculpat pentru ‘fapte de culegere ilegală de informaţii’ şi lăsat în libertate în schimbul unei cauţiuni de 100 milioane de pesos (aproape un milion de dolari), a anunţat judecătorul Martin Bava în decizia sa.


Citeşte şi: WTA suspendă turneele de tenis feminin organizate în China – Black News

Macri, preşedinte între 2015-2019, este urmărit penal pentru ‘a fi făcut posibile misiuni de culegere ilegală de informaţii, creând condiţiile pentru ca datele personale să poată fi culese, stocate şi utilizate’, se arată în documentul de 174 de pagini făcut public de magistrat.

Macri a negat permanent, în mod categoric, că ar fi comandat un astfel de spionaj. ‘Este o persecuţie politică’, a declarat el miercuri la Santiago de Chile, unde se afla în calitate de preşedinte executiv al Fundaţiei FIFA. El urma să revină în Argentina, de unde va avea interdicţie de ieşire.

Submarinul ‘San Juan’ a dispărut în noiembrie 2017 în Atlanticul de Sud, la 400 km de coastele Patagoniei, dar nu a fost localizat decât după un an, la o adâncime de 900 metri, şi nu a putut să fie scos la suprafaţă niciodată, în pofida apelurilor familiilor echipajului. Potrivit marinei militare, submarinul, care data din 1983, a făcut implozie din cauza unor defecţiuni tehnice.

Familiile membrilor de echipaj au făcut în epocă o intensă campanie pentru a cunoaşte soarta submarinului. Ele au dat asigurări că au făcut obiectul filajelor, ascultărilor telefonice şi intimidărilor.

‘Conţinutul informaţiilor strânse, intenţia precisă şi caracterul sistematic al documentelor analizate în acest dosar permit să se afirme că această producţie de informaţii ilegale avea un destinatar: Mauricio Macri’, a scris judecătorul Bava.

Luis Tagliapietra, tatăl uneia din victimele de pe ‘San Juan’ şi unul din avocaţii în dosar, a descris inculparea drept ‘o etapă importantă, după patru ani de luptă epuizantă, dar ne rămâne încă un drum lung de făcut’.

‘Ne-au minţit încă din prima zi în legătură cu ce li s-a întâmplat copiilor noştri. Ne-au diabolizat, ne-au criticat, au făcut totul pentru a ne spiona (…) a ne infiltra, filma, fotografia, urmări, cele mai rele practici de represiune, în afară de violenţa fizică’, a declarat el pentru AFP.

Citeşte şi: Cine este noul CEO la Twitter: un expert în învățare automată și AI în vârstă de 37 de ani – Black News

În aceeaşi anchetă au mai fost declanşate urmăriri judiciare împotriva a doi foşti şefi ai serviciilor de informaţii, Gustavo Arribas şi Silvia Majdalani. Unsprezece foşti agenţi ai Agenţiei federale de informaţii au făcut obiectul urmăririlor judiciare.

Pedepsele prevăzute pentru încălcarea legii naţionale a informaţiilor merg până la 11 ani de închisoare.

Mai mulţi gradaţi de rang înalt ai marinei, printre care amiralul care comanda flota argentiniană, au fost sancţionaţi în martie cu mai multe zile de detenţie de către justiţia militară, în cadrul anchetei disciplinare a armatei, distinctă de ancheta penală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică Rusia va aştepta rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie din...

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress Comisia Europeană este pe punctul de a pune în aplicare tarife pentru...

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.