Fostul preşedinte armean Serj Sargsyan, inculpat pentru deturnare de fonduri

Publicat:

Fostul preşedinte armean Serj Sargsyan a fost inculpat miercuri pentru deturnare de fonduri, fiindu-i interzis să părăsească teritoriul Armeniei, a anunţat într-un comunicat serviciul special de investigaţii al acestei ţări, informează AFP, scrie agerpres.

Preşedinte al acestei foste republici sovietice din 2008 până în 2018, înainte de a deveni pentru o scurtă perioadă prim-ministru, Sargsyan este acuzat că “a organizat o privatizare ilegală şi deturnare de către responsabili guvernamentali a 489 de milioane dram (peste 922.000 de euro)”, precizează comunicatul.


Citește și : Melvin Theuma: Yorgen Fenech a dat ordinul de ucidere a jurnalistei Daphnei Caruana Galizia

Serj Sargsyan, 65 de ani, “are interdicţia de a părăsi Armenia”, potrivit aceleiaşi surse.

În primăvara lui 2018, un val de manifestaţii populare l-au obligat pe Sargsyan să-şi dea demisia şi l-au adus la putere pe liderul opoziţiei, Nikol Pashinyan, devenit premier.

Protestatarii îi reproşau lui Serj Sargsyan absenţa luptei împotriva corupţiei şi sărăcia extremă a populaţiei acestei ţări, cu 3 milioane de locuitori şi o diasporă de aproximativ 10 milioane de oameni.

Serj Sargsyan s-a aflat în prim-planul politicii armene încă de la declararea independenţei ţării, în 1991. Militar, a participat la conflictul armeano-azer, primul conflict interetnic din fostul spaţiu al Uniunii Sovietice. Serj Sargsyan a ocupat toate posturile importante, uneori chiar şi simultan: ministru de interne şi al securităţii naţionale, şef al Consiliului de Securitate, ministru al apărării, prim-ministru şi preşedinte începând cu 2008.

Pe plan internaţional, Serj Sargsyan s-a apropiat de Rusia, care dispune de o bază militară în Armenia, dar nu a rupt nici legăturile cu Uniunea Europeană şi cu Statele Unite.

Citește și : Misiunea mass-media este din ce în ce mai importantă în prezent (IESE Business School)

Un alt fost responsabil armean, Robert Kociarian, predecesorul lui Sargsyan, este de asemenea urmărit penal. Kociarian este suspectat inclusiv că a fraudat alegerile din 2008 în favoarea lui Serj Sargsyan. La acea dată, zece persoane, printre care doi poliţişti, au fost ucise în timpul unor manifestaţii violente ce contestau rezultatele scrutinului.

Robert Kociarian respinge aceste acuzaţii, pe care le califică motivate politic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.