X

Fostul preşedinte brazilian Lula da Silva nu este considerat un fugar (tribunal)

Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva nu s-a prezentat vineri autorităţilor în termenul stabilit de judecătorul anticorupţie Sergio Moro, dar asta nu face din el un fugar, a afirmat o purtătoare de cuvânt a tribunalului de care depinde magistratul respectiv, citată de AFP, conform agerpres.

“Lula nu a încălcat un ordin judecătoresc. El a primit doar oportunitatea de a se prezenta autorităţilor fără a fi necesară intervenţia poliţiei. Toată lumea ştie unde este, nu se ascunde, nu este un fugar”, a explicat purtătoarea de cuvânt al celui de-al 13-lea tribunal federal din Curitiba (sud).

Citește și : Mark Zuckerberg anunţă noi măsuri şi restricţii Facebook în perspectiva alegerilor din mai multe state

Potrivit mandatului emis joi de judecătorul Moro, Lula se putea “prezenta de bunăvoie vineri, înainte de orele 17.00 (22.00 GMT), la sediul poliţiei federale din Curitiba”.

La aproape o jumătate de oră după acest termen, fostul preşedinte a apărut la fereastra sindicatului metalurgiştilor din Sao Bernardo do Campo, în apropiere de Sao Paolo (la circa 400 de kilometri de Curitiba), pentru a saluta miile de partizani veniţi să îl susţină.

“Poate fi considerat fugar numai dacă este căutat de poliţie şi aceasta nu reuşeşte să-l localizeze”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a tribunalului.

Deputatul Ze Geraldo, din Partidul Muncitorilor (PT), înfiinţat de Lula în anii 1980, a făcut cunoscut că fostul preşedinte intenţiona să-şi petreacă noaptea la sediul sindicatului, unde ajunsese joi seară.

“S-a hotărât”, a explicat el. “Lula nu va merge la Curitiba. Vom petrece noaptea aici. Este prevăzut un program sâmbătă, inclusiv o slujbă religioasă” în memoria fostei sale soţii Marisa, a făcut cunoscut PT.

Citește și : Slovacia : Şeful poliţiei refuză să demisioneze la apelurile manifestaților

Tags: anticoruptieCuritibafugarLuiz Inacio Lula da SilvaPartidul MuncitorilorSao Bernardo do CampotribunalZe Geraldo
Categorii: Știrile zilei