X

Fostul preşedinte brazilian este cu un pas în puşcărie

Curtea Supremă a Braziliei a respins miercuri, cu şase voturi la cinci, o cerere de evitare a detenţiei înainte de epuizarea tuturor căilor de recurs formulată de fostul preşedinte al ţării, Luiz Inacio Lula da Silva, care ar putea ajunge astfel în următoarele zile în spatele gratiilor, transmite AFP, potrivit agerpres.

Decizia a fost luată la finalul a 11 ore de dezbateri, cu şase luni înainte de un scrutin prezidenţial în care Lula, 72 de ani, este dat ca favorit.

Citeşte şi: Arabia Saudită : Primul cinematograf va fi deschis pe 18 aprilie după aproape 40 de ani

Fostul şef al statului brazilian (2003-2010), care ar trebui să execute o pedeapsă de 12 ani şi o lună de închisoare pentru corupţie, neagă vehement condamnarea, invocând absenţa dovezilor şi denunţând un complot ce vizează să-l împiedice să candideze pentru un al treilea mandat, la opt ani după ce a părăsit puterea cu un nivel record de popularitate.

Potrivit agenţiei EFE, Lula a fost găsit vinovat de două tribunale şi, de acord cu o jurisprudenţă dictată chiar de Curtea Supremă şi reflectată în votul strâns de miercuri, o sentinţă ratificată de o a doua instanţă permite începerea executării pedepsei, ceea ce s-ar putea întâmpla în următoarele zile.

Această decizie va fi acum în mâinile Tribunalului Regional Federal al Regiunii a IV-a (TRF4), curte de a doua instanţă care a mărit de la nouă la 12 ani pedeapsa dictată de un judecător inferior, şi în faţa căruia Lula încă poate încerca o revizuire a redactării sentinţei, nu însă şi a conţinutului acesteia.

Citeşte şi: Apar noi detalii despre atacatoarea de la YouTube – VIDEO

Dacă TRF 4 acceptă această cerere de revizuire, ceea ce se întâmplă în mod tradiţional, Lula ar merge la închisoare doar după analizarea recursului, ceea ce ar putea duce momentul încarcerării fostului preşedinte la finalul lunii aprilie, consideră EFE.

Luiz Inacio Lula da Silva, simbolul stângii latino-americane, este acuzat că ar fi primit un apartament de lux la malul mării din partea unei companii de construcţii în schimbul unor favoruri în obţinerea de contracte publice.

Fostul preşedinte respinge toate învinuirile aduse, pe care le pune pe seama unui complot ce urmăreşte să-l împiedice să candideze la alegerile prezidenţiale din octombrie.

Tags: BraziliacoruptieCurtea SupremăinchisoareLuiz Inacio Lula da SilvaTribunalul Regional Federal al Regiunii a IV-a (TRF4)
Categorii: Știrile zilei