Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, arestat la întoarcerea sa în ţară după opt ani de exil

Publicat:

Fostul preşedinte georgian şi lider al opoziţiei Mihail Saakaşvili a fost arestat la întoarcerea sa în ţară după opt ani de exil şi în plină criză politică, a anunţat vineri premierul Irakli Garibaşvili, relatează AFP şi Reuters., potrivit agerpres

”Al treilea preşedinte al Georgiei Mihail Saakaşvili a fost arestat şi trimis la închisoare” a declarat Garibaşvili într-o conferinţă de presă. Saakaşvili este cercetat pentru ”abuz de putere” într-un caz pe care el îl consideră politic.


Citește și : Mii de refugiaţi afgani se întorc acasă

Preşedinte al Georgiei din 2004 până în 2013, Mihail Saakaşvili a anunţat că se va întoarce în ţara sa la sfârşitul acestei săptămâni, cu ocazia organizării, sâmbătă, a unor alegeri locale considerate un test pentru partidul aflat la putere.

Georgia este cufundată într-o criză politică încă de anul trecut, când partidele de opoziţie au denunţat fraude masive în timpul alegerilor legislative câştigate la limită de partidul puterii.
Personaj controversat, Mihail Saakaşvili este pentru susţinătorii săi eroul “Revoluţiei Rozelor” din 2003, care a înlăturat de la putere elitele post-comuniste. Însă el este de asemenea omul înfrângerii din războiul din 2008 împotriva Rusiei, iar detractorii săi denunţă atitudinea lui autoritaristă.

Citește și : SUA limitează expulzările de imigranţi ilegali

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.