X

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili rămâne în detenţie, în pofida deteriorării sănătăţii sale

Un tribunal din Tbilisi a refuzat luni să îl pună în libertate provizoriu pe fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat considerabil după încarcerarea sa în 2021, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

Într-o audiere retransmisă de televiziunea publică georgiană, judecătorul a decis să ”respingă solicitarea” avocaţilor lui Mihail Saakaşvili, la câteva zile după ce medicii săi au afirmat că fostul preşedinte riscă să ”moară” din cauza unei pierderi masive în greutate.

Citește și : Armata israeliană a ucis mai mulţi militanţi înarmaţi într-o tabără de refugiaţi lângă Ierihon

Saakaşvili, care a condus fosta republică sovietică între 2004 şi 2013, execută o sentinţă de şase ani de închisoare pentru abuz de putere, acuzaţie pe care el şi susţinătorii săi afirmă că a avut motivaţie politică.

Într-o declaraţie difuzată de echipa sa, fostul preşedinte georgian califică decizia de luni a tribunalului drept o ”condamnare la moarte” a sa dictată de oponenţii săi politici.

”Audierea de la tribunalul georgian s-a transformat într-o glumă totală. Experţii guvernului nici măcar nu s-au deranjat să mă vadă… Acum practic am o sentinţă de condamnare la moarte”, a afirmat Saakaşvili.

Citește și : Nou bilanţ al catastrofei din Turcia (VIDEO): Peste 900 de morţi, mii de răniţi şi numeroase persoane rămase sub dărâmături

De când este în închisoare, acesta a intrat de mai multe ori în greva foamei şi a susţinut că a fost otrăvit. Starea sănătăţii sale s-a deteriorat drastic şi el a pierdut 40% din greutate comparativ cu octombrie 2021, potrivit aliatului său politic Ghiorghi Şaladze, purtător de cuvânt al familiei.

Tags: Ghiorghi ŞaladzeinchisoareMihail Saakaşvilimoarte
Categorii: Diaspora