X

Fostul preşedinte malian Ibrahim Boubacar Keita, înlăturat prin lovitură de stat, a murit la vârsta de 76 de ani

Fostul preşedinte malian Ibrahim Boubacar Keita, care a condus Mali între 2013 şi 2020, a murit duminică la domiciliul său din Bamako la vârsta de 76 de ani, relatează AFP, citând un membru al familiei, potrivit agerpres.

“Preşedintele IBK a murit în această dimineaţă, la ora 09.00 (GMT şi locală), la domiciliul său din Bamako”, a declarat pentru AFP un membru al familiei.

Citește și :  Islanda va înăspri din nou restricţiile, pe fondul creşterii numărului de contaminări

Această informaţie a fost confirmată de mai mulţi membri ai familiei sale şi de anturajul său. Ibrahim Boubacar Keita, ales preşedinte al Mali în septembrie 2013, a fost înlăturat de la putere de militari în august 2020.

Cauza decesului nu a fost precizată.

Mali, deja afectat de o gravă criză de securitate şi politică după declanşarea unor insurecţii pentru obţinerea independenţei şi respectiv jihadistă în 2012, se confruntă de o săptămână şi cu puternice sancţiuni din partea CEDEAO (Comunitatea economică a statelor vest-africane).

Keita, care avea o orientare de stânga, a avut o ascensiune fulgerătoare în mandatul lui Alpha Oumar Konaré, primul preşedinte (1992-2000) din era democratică a Mali. El a fost prim-ministru între 1994 şi 2000.

Citește și : Lituania nu va prelungi starea de urgenţă; Afluxul de migranţi dinspre Belarus s-a oprit

Candidat fără succes în alegerile prezidenţiale din 2002, el şi-a luat revanşa ajungând în Palatul Koulouba, sediul preşedinţiei maliene de la Bamako, în 2013. El a fost reales în 2018 în faţa lui Soumaila Cissé, pe atunci lider al opoziţiei care a murit în decembrie 2020 de COVID-19.

Lovitura de stat care l-a înlăturat de la putere pe Keita în august 2020 a fost urmată de o a doua, în mai 2021. Junta condusă de colonelul Assimi Goita şi-a anunţat intenţia de a conduce ţara timp de mai mulţi ani, deşi anterior se angajase să organizeze pe 27 februarie alegeri prezidenţiale şi legislative pentru a permite revenirea civililor la putere.

Tags: BamakoCEDEAOIbrahim Boubacar KeïtaMali
Categorii: Știrile zilei