Fostul prim-ministru pakistanez a fost ELIBERAT pe cauţiune de un tribunal antiterorist

Fostul prim-ministru pakistanez Imran Khan, acuzat că a încălcat legea antiteroristă, a fost eliberat joi prin cauţiune, a declarat un responsabil al partidului său Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), informează AFP, potrivit agerpres.

Decizia pronunţată de un tribunal antiterorist îi va permite lui Khan să continue seria de adunări pe tot teritoriul ţării pentru a cere alegeri anticipate.

Citeşte şi: Prima doamnă a Americii s-a îmbolnăvit iar de Covid – Black News

Aducerea sa în faţa justiţiei este cel mai recent eveniment al lunilor de dispute politice începute în aprilie, când Imran Khan, fostă vedetă de crichet, a fost înlăturat de la guvernare printr-o moţiune de cenzură în Adunarea naţională.

De atunci, el a organizat ample adunări în ţară, criticând establishmentul şi guvernul premierului Shehbaz Sharif, care, potrivit lui, a fost impus în Pakistan printr-o ‘conspiraţie’ pusă la cale de SUA.

Textul deciziei tribunalului nu a fost disponibil imediat, însă, conform lui Fawad Chaudhry, fost ministru al informaţiilor şi înalt responsabil al PTI, Khan beneficiază de ‘libertate provizorie’ până la 1 septembrie.

Imran Khan şi alţi înalţi responsabili ai partidului său au făcut obiectul unei serii de acuzaţii după îndepărtarea lor de putere.

Cele mai recente acuzaţii împotriva lui Khan se referă la declaraţiile făcute de acesta la o adunare la sfârşitul săptămânii trecute, când a criticat un magistrat care a semnat mandatul de arestare a unui responsabil al PTI, încarcerat de o săptămână şi care, potrivit liderilor partidului, a fost torturat în detenţie.

Obiectivul principal al lui Khan este să obţină alegeri anticipate, însă guvernul nu a dat niciun semn în acest sens.

Imran Khan a fost ales în 2018, promiţând să pună capăt corupţiei, dar sprijinul popular de care beneficia s-a erodat ulterior pe fondul dificultăţilor economice.

Vezi şi: Cel puţin 15 morţi şi 50 de răniţi într-un atac asupra unei gări din Ucraina – VIDEO – Black News

În mandatul său, indicatorii economici s-au prăbuşit şi Fondul Monetar Internaţional a suspendat un program de împrumut de 6 miliarde de dolari.

Khan a pierdut şi sprijinul armatei.

Duminică, autoritatea pakistaneză de reglementare a mass-media (PEMRA) a interzis televiziunilor să transmită în direct intervenţiile fostului prim-ministru, afirmând că acesta ţine ‘discursuri de ură susceptibile să tulbure pacea şi liniştea publice’. 

Tags: autoritatea pakistaneză de reglementare a mass-media (PEMRA)Fondul Monetar Internaţional (FMI)Imran KhanpakistanPakistan Tehreek-e-Insaf (PTI)
Categorii: Știrile zilei