Fostul prim-ministru pakistanez Imran Khan, arestat preventiv pentru opt zile

Publicat:

Fostul prim-ministru pakistanez Imran Khan a fost arestat preventiv pentru opt zile după ce a fost audiat miercuri, cu uşile închise, în faţa unui tribunal special într-un caz de corupţie, cunoscut în ţară sub numele de ‘Qadir Trust’, legat de un fond pentru educaţie. Audierea a avut loc la secţia de poliţie unde şi-a petrecut noaptea după ce a fost arestat marţi. Între timp, demonstraţiile din mai multe oraşe s-au transformat în revolte, relatează AFP şi EFE, potrivit agerpres.

Arestarea carismaticului lider a incendiat străzile ţării, în special în provincia estică Punjab, cea mai populată din ţară, unde armata a fost desfăşurată pentru a controla protestatarii.
Potrivit poliţiei din Punjab, într-un bilanţ publicat de presa pakistaneză, au avut loc până în prezent 945 de arestări şi peste 130 de poliţişti au fost răniţi de la izbucnirea protestelor.


Citește și : Casa Albă: Lumea are o datorie faţă de Arman Soldin şi toţi jurnaliştii ucişi în Ucraina

Ordinul emis de ministerul de interne nu precizează data sau durata desfăşurării solicitate de guvernul provincial şi nici numărul de soldaţi.

Tensiunea crescândă provocată de arestarea uneia dintre cele mai populare figuri din Pakistan a dus la suspendarea serviciilor de internet mobil în întreaga ţară pentru o perioadă nedeterminată, în timp ce la Islamabad şi în provincia Punjab au fost impuse măsuri de urgenţă care permit autorităţilor să interzică activităţile care reprezintă o ameninţare la adresa securităţii.

Miercuri, şcolile au fost închise în întreaga ţară.

Până la prânz, protestatarii au blocat unele drumuri care duc spre Islamabad. Forţe de securitate importante au fost mobilizate în capitală în faţa clădirii poliţiei unde se întrunea tribunalul special pentru a-l rejudeca pe fostul premier.

Sher Afzal Marwat, un avocat al partidului lui Khan, a declarat că acesta era “bine dispus”, dar că a fost lovit la ceafă şi la picior de către forţele paramilitare care l-au arestat.

“Dacă ei cred că arestarea lui Imran Khan ne va demoraliza, se înşeală amarnic”, a declarat unul dintre susţinătorii săi, Niaz Ali, în Peshawar, unde mai multe monumente şi clădiri guvernamentale au fost incendiate. “Suntem alături de Imran Khan şi îl vom susţine până la moarte”, a continuat el.

Imran Khan, în vârstă de 70 de ani şi ţinta a zeci de procese judiciare, a fost înlăturat din funcţia de şef al guvernului în aprilie 2022, după ce a pierdut sprijinul armatei şi după ce a primit un vot de neîncredere.

Cazul care a dus la reţinerea sa a fost intentat de National Accountability Bureau (NAB), principalul organism anticorupţie din Pakistan, care a declarat că fostul premier a ignorat repetatele citaţii în instanţă.

Susţinătorii lui Imran Khan acuză guvernul şi armata că vor să-l înlăture pe fostul premier de pe scena politică pentru ca acesta să nu poată candida la următoarele alegeri, care ar urma să aibă loc în următoarele luni. La rândul său, guvernul dezminte. Nu există nicio vendetă politică împotriva lui Imran Khan, a asigurat un ministru într-o conferinţă de presă. “Nimeni nu este mai presus de lege în Pakistan”, a adăugat el.

Citește și : Donald Trump este VINOVAT de agresiune sexuală

Khan, fost jucător de cricket, care se află în politică din 1996, a acuzat un ofiţer că se află în spatele unui complot pentru a-l asasina. În noiembrie anul trecut, Imran Khan a fost împuşcat în picior în timpul unei reuniuni. Cu toate acestea, armata neagă orice tentativă de asasinare a fostului şef al guvernului, vorbind de o “propagandă fulminantă”, acuzându-l că ar fi vrut “să-şi promoveze obiectivele politice”. Atacul a fost comis oficial de un singur bărbat înarmat, care a mărturisit atacul şi care a fost între timp încarcerat, potrivit unei înregistrări video publicate de poliţie. Dar Imran Khan nu crede în acest scenariu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Obsesia pentru creșterea economică îmbogățește elitele și ucide planeta (analiză)

Obsesia pentru creșterea economică îmbogățește elitele și ucide planeta (analiză) Un raport prezentat Consiliului ONU pune sub semnul întrebării obsesia globală pentru creșterea economică, sugerând...

Sursă americană: Ucraina ar putea primi vești bune despre apărarea aeriană la summitul NATO

Sursă americană: Ucraina ar putea primi vești bune despre apărarea aeriană la summitul NATO Ucraina ar putea să primească „vești bune” despre apărarea aeriană la...

Trilaterala Republica Moldova, Ucraina și România, la Chișinău

Trilaterala Republica Moldova, Ucraina și România, la Chișinău La sfârșitul aceste săptămâni, la Chișinău se va desfășura Trilaterala Republica Moldova, Ucraina și România. În cadrul...

Moldova va restricţiona importul de grâu, porumb şi floarea-soarelui din Ucraina

Moldova va restricţiona importul de grâu, porumb şi floarea-soarelui din Ucraina Republica Moldova va restricţiona importul de grâu, porumb şi floarea-soarelui din Ucraina. Ministerul Agriculturii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.