Fostul primar al Hiroshimei îi cere lui Putin să nu arunce NUCLEARA în Ucraina

Publicat:

Fostul primar al Hiroshimei Tadatoshi Akiba l-a îndemnat joi pe preşedintele rus Vladimir Putin să nu folosească arme nucleare în Ucraina, după ce acesta a pus în alertă forţele nucleare ruse în urma invadării Ucrainei, luna trecută, relatează Kyodo, potrivit agerpres.

Akiba, care a lansat la începutul lui martie o petiţie în care li se cere lui Putin şi liderilor lumii să declare că nu vor folosi arme nucleare în criza ucraineană, a amintit că victimele bombardamentelor atomice americane din 1945 de la Hiroshima şi Nagasaki au trecut prin “iad” şi printr-o “realitate îngrozitoare căreia au reuşit totuşi să-i supravieţuiască”.


Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Japonia (VIDEO)! Patru oameni au murit şi peste 100 de răniţi! – Black News

El i-a îndemnat, totodată, pe liderii statelor nucleare din lume să vină să viziteze cele două oraşe nipone pentru a înţelege ce pagube poate provoca un atac nuclear.

Fostul primar i-a cerut de asemenea, într-o conferinţă de presă, premierului japonez Fumio Kishida să se întâlnească cu Putin şi cu alţi lideri de ţări nucleare pentru a le “transmite revendicările hibakusha”, cum sunt cunoscuţi în Japonia supravieţuitorii bombei atomice, care cer abolirea armelor nucleare.

Premierul nipon, care a fost ales într-o circumscripţie din Hiroshima, “are puterea de a-i convinge”, a insistat Akiba.

Petiţia lansată de acesta la 1 martie a strâns până acum peste 92.000 de semnături, obiectivul fiind de 150.000.

Citeşte şi: Ruşii blochează navigaţia în nord-vestul Mării Negre – Black News

Fostul primar din Hiroshima a avertizat în acelaşi timp împotriva recentelor afirmaţii ale fostului premier Shinzo Abe în sensul că Tokyo ar trebui să înceapă discuţii despre un posibil aranjament de partajare nucleară cu Washingtonul, subliniind că o asemenea decizie ar fi provocatoare pentru vecinii Japoniei şi ar putea duce la război.

O astfel de “retorică generatoare de conflict nu ar trebui folosită cu uşurinţă, mai ales de către un fost prim-ministru”, a menţionat Akiba. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson

Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson Volodimir Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu prezentatorului conservator american...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.