Fostul primar al Londrei Ken Livingstone demisionează din Partidul Laburist în urma acuzaţiilor de antisemitism

Publicat:

Fostul primar al Londrei Ken Livingstone şi-a anunţat luni demisia din Partidul Laburist, în urma acuzaţiilor de antisemitism care apasă asupra lui de doi ani, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ken Livingstone a fost suspendat din Labour în aprilie 2016 după ce a afirmat, la postul BBC Radio London, că Adolf Hitler dorise iniţial “să trimită evreii în Israel.


Citește și : Belarusul critică amplasarea unui steag al comunităţii LGBT pe clădirea ambasadei britanice la Minsk

‘Atunci când Hitler a câştigat alegerile în 1932, politica lui era aceea ca evreii să fie mutaţi spre Israel. El susţinea sionismul, înainte de a deveni nebun şi a sfârşi prin a ucide şase milioane de evrei’, a declarat Ken Livingstone.

‘Sunt în Partidul Laburist de 40 de ani şi nu am auzit pe nimeni zicând ceva antisemit’, a mai spus la acea dată Livingstone, în condiţiile în care el mai fusese criticat pentru că l-a comparat pe un jurnalist evreu cu ‘un gardian într-un lagăr de concentrare’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.