X

Fostul șef al autorității de reglementare financiară din Polonia, reţinut şi acuzat de corupţie

Agenția anti-corupție din Polonia, CBA, a anunţat marți că fostul șef al autorității de reglementare financiară KNF, Marek Chrzanowski, a fost reţinut și va fi pus sub acuzare, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Chrzanowski a demisionat din funcția de președinte al KNF în această lună, după ce omul de afaceri Leszek Czarnecki l-a acuzat că a pretins sume de milioane de dolari unui avocat pentru “sprijin”. Chrzanowski a negat acuzaţiile.

Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză pe un trotuar dintr-un oraş chinez. 9 oameni au fost ucişi

“Fostul președinte al KNF deținut va fi dus la procuratura din Katowice, unde va fi pus sub acuzare”, a declarat un purtător de cuvânt al CBA.

Procuratura a declarat că îl va interoga pe Chrzanowski și va depune plângere împotriva lui marți. După aceasta, oficialii vor decide asupra posibilelor măsuri preventive împotriva fostului șef al KNF.

Citeşte şi: Un funcţionar de rang înalt din Senatul francez este acuzat de spionaj pentru Coreea de Nord

Chrzanowski, fost bancher, a fost numit în funcție în 2016 de către partidul de guvernământ, care a declarat că unul dintre pilonii politicii sale fiscale este combaterea corupției în colectarea taxei pe valoarea adăugată.

Tags: agenția anti-corupție (CBA)autoritatea de reglementare financiară (KNF)KatowiceLeszek CzarneckiMarek Chrzanowski.Polonia
Categorii: Diaspora