Fostul șef al forțelor armate britanice vrea ca Vladimir Putin să fie supus unui ‘proces de tip Nürnberg’

Publicat:

Fostul șef al forțelor armate britanice, Lordul Richard Dannett, vrea ca Vladimir Putin să fie supus unui „proces de tip Nürnberg” din cauza „tacticii imorale de neiertat” de a ataca civilii ucraineni, pentru a condamna „pentru totdeauna, în cărțile de istorie, ce a făcut Putin și generalii săi”, potrivit mediafax.

Lordul Richard Dannett a vorbit, la BBC, despre rolul pe care îl joacă moralul în războaie. Fostul șef al forțelor armate britanice a spus că moralul are „o influență uriașă asupra a ceea ce se întâmplă pe teren”.


Citește și :  Zelenski anunță sprijin pentru ucrainenii dislocaţi în urma invaziei ruse

„Când vorbim despre puterea de luptă, există trei componente – există componenta fizică (tancurile, avioanele, echipamentul), există componentele conceptuale (planurile pe care le fac generalii), dar apoi există și componenta morală – aceasta este voința soldaților de a lupta”, a spus Dannett, la BBC, citat, apoi și de The Guardian

Fostul șef al forțelor armate britanice a pus în contrast situația la care se așteptau trupele rusești – care au fost lăsate să creadă că au invadat Ucraina pentru a o elibera – cu realitatea.

„Înțelegem că au fost informați foarte prost, că vor pleca, că se vor mișca rapid, că vor fi primiți ca pacificatori și eliberatori, dar de fapt ceea ce au găsit a fost aceea că forțele armate ucrainene, civilii ucraineni, luptau cu hotărâre împotriva lor. Acești tineri sunt absolut confuzi, mulți dintre ei sunt foarte tineri, speriați, epuizați de săptămâni de exerciții”, a mai spus Lordul Richard Dannett.

Moralul trupelor ruse a fost slăbit și mai mult de un eșec al sistemelor logistice ale armatei, a declarat Dannett.

„Acești oameni tineri nu numai că sunt speriați, dar acum sunt înfometați, combustibilul pentru tancuri nu este disponibil, așa că au fost puși într-o situație teribilă. Prin urmare, nu este de mirare că armata rusă nu a făcut progrese pe teren. Ei au fost nevoiți să recurgă acum la această tactică imorală, de a bombarda civili lipsiți de apărare”, a spus el.

Citește și : ‘Zeci de victime’ după bombardamentele şi atacurile aeriene din Nikolaev (oficiali)

 

Astfel, Dannett a fost de acord cu apelurile lui Gordon Brown și ale altora ca Putin să nu fie doar pus pur și simplu sub acuzare, ci să se organizeze „un proces de tip Nürnberg, pentru a condamna absolut, pentru totdeauna, în cărțile de istorie, ceea ce Putin și generalii săi au făcut”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.