X

Fostul șef al spionajului german critică la Budapesta politica de migrație dusă de Merkel

Fostul şef al serviciului german de informaţii interne, Hans-Georg Maassen, a criticat puternic, într-un interviu pentru televiziunea publică ungară M1, politica în materie de migraţie dusă de cancelarul Angela Merkel, transmite joi dpa, potrivit agerpres.

Maassen, care a condus până în noiembrie Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV), a declarat că Angela Merkel nu a reuşit să reducă în mod corespunzător numărul de solicitanţi de azil şi de imigranţi ilegali care vin în Germania.

Citește și: Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost ARESTAT

Deşi numărul migranţilor a scăzut din 2015, ‘barierele sunt încă deschise, chiar dacă vin mai puţini’, a declarat Maassen, într-un interviu de 25 de minute difuzat luni, potrivit informaţiilor dpa.

Hans-Georg Maassen a fost demis după ce s-a aflat în centrul unor controverse începând din 7 septembrie, după ce a dezminţit existenţa unor ‘vânători colective’ de străini, denunţate de cancelar după manifestaţiile împotriva migranţilor, desfăşurate la apelul extremiştilor de dreapta la Chemnitz.

La modul general, Maassen a fost criticat pentru legături presupuse a fi prea apropiate cu partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

Presa l-a acuzat că a transmis acestei formaţiuni informaţii confidenţiale, ceea ce Maassen a dezminţit în mod oficial.

Este probabil ca recentul său interviu să atragă atenţia, dat fiind că a fost acordat unei televiziuni ungare sprijinite de prim-ministrul Viktor Orban, care, prin poziţia sa fermă antiimigraţie, a intrat în conflict în mod repetat cu oficiali UE de la Bruxelles.

Citește și: Brexitul a fost AMÂNAT până la sfârșitul lui octombrie

Potrivit lui Maassen, stimulentele continuă să rămână ridicate pentru imigranţi din Africa şi Orientul Mijlociu pentru a veni în Europa.

El a avertizat că nu au fost luate precauţiile necesare ‘pentru a minimiza presiunea migraţionistă, astfel încât aceşti oameni să nu vină la noi’.

Fostul şef al BfV a mai spus că a fost evident încă din 2015 că integrarea în societatea germană a unui număr atât de mare de refugiaţi nu va fi posibilă.

Tags: Alternativa pentru Germania (AfD)Angela MerkelbudapestaChemnitzgermaniaHans-Georg MaassenmigrantiOficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV)UngariaViktor Orban
Categorii: Diaspora