X

Fostul şef de stat Rajoelina a câştigat alegerile prezidenţiale din Madagascar (comisia electorală)

Fostul şef de stat Andry Rajoelina a câştigat alegerile prezidenţiale din Madagascar, învingându-l pe rivalul său Marc Ravalomanana în cel de-al doilea tur de scrutin, foarte disputat, care a avut loc săptămâna trecută, potrivit rezultatelor făcute publice joi de Comisia electorală, relatează AFP, scrie agerpres.

Rajoelina a obţinut 55,66 % din sufragii, faţă de 44,34 % pentru fostul preşedinte Ravalomanana, a precizat comisia.

Citește și : Trump a vizitat trupele americane din Germania

Rezultatele ar putea fi contestate, deoarece Ravalomanana consideră că scrutinul a fost fraudat.

Preşedintele Comisiei electorale Hery Rakotomanana a dat asigurări că au fost depuse eforturi ”pentru a răspunde cererilor celor doi candidaţi. Unul a cerut examinarea sistemului informatic al numărătorii, celălalt – confruntarea cu procesele verbale”.

Alegerile prezidenţiale, în două tururi, au fost marcate de acuzaţii reciproce de fraudă din partea celor doi candidaţi.

Campania lor, cu alură de reglare de conturi, a fost larg eclipsată de problemele de fond ale ţării, care este una dintre cele mai sărace de pe continentul african şi se confruntă cu o instabilitate politică de la declararea independenţei sale faţă de Franţa în 1960.

Citește și : Rusia pare hotărâtă să împiedice Ucraina să adere la NATO (Analiză DPA)

Tags: Andry RajoelinaMadagascarMarc Ravalomananaprezidenţialescrutin
Categorii: Știrile zilei