Fostul şef al serviciile de informaţii bulgare, condamnat la 15 ani de închisoare

Publicat:

Fostul director al serviciilor de informaţii bulgare, Kirtcho Kirov, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri publice în valoare de 2,6 milioane de euro, a anunţat marţi justiţia bulgară, relatează AFP, potrivit agerpres.

El este unul dintre puţinii foşti responsabili bulgari de rang înalt care au fost condamnaţi. Stat membru al UE din 2007, Bulgaria este criticată în mod constant de Comisia Europeană pentru ineficienţa sistemului judiciar în combaterea corupţiei la nivel înalt.


Citeşte şi: PANICĂ şi HAOS la Londra. Un hotel şi două staţii de metrou au fost evacuate – FOTO

Aceasta este a doua condamnare în cazul lui Kirtcho Kirov, în vârstă de 67 de ani, în acest dosar de corupţie pentru care el a fost deja condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare în 2015. Dar Curtea Supremă a dispus în 2016 ca acest caz să fie rejudecat.

Kirtcho Kirov a fost director al serviciului de informaţii din 2003 până în 2012. Potrivit actului acuzării, el a semnat între 2007 şi 2011 o mie de chitanţe ale unor cheltuieli inexistente pentru investigaţii care nu au avut loc niciodată.

Reclamantul a pretins că a efectuat aceste cheltuieli pentru a recruta informatori, dar aceştia, care au fost audiaţi de instanţă, au contestat că au lucrat pentru Kirov sau că au fost plătiţi.

Jumătate din bunurile generalului Kirov vor fi confiscate, a decis tribunalul la finalul unui proces care s-a desfăşurat cu uşile închise.

Citeşte şi: Belgia. ‘Diaconul morţii’ îşi recunoaşte pentru prima dată crimele – FOTO

Generalul Kirov a declarat că va face apel. Acuzatul, apropiat al Partidului Socialist (de opoziţie), susţine că este persecutat din motive politice. El este de asemenea urmărit într-un al treilea dosar pentru dezvăluirea unui secret de stat în cursul unei emisiuni de televiziune, în 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.