Fostul șef SIS este acuzat de TRĂDARE în România: Alexandru Balan este audiat la DIICOT

Fostul șef din serviciul de informații al Republicii Moldova, Alexandru Balan, care ar fi divulgat secrete de stat ale României către KGB, va ajunge marți la DIICOT, unde va fi audiat. Pentru a-l captura, DIICOT a colaborat cu SRI și cu autorități din Cehia, Polonia, Ungaria și Moldova, scrie stiripesurse.ro.

Fostul șef din serviciul de informații al Republicii Moldova a fost capturat luni seara la Timișoara și preluat cu mandat de aducere. Procurorii DIICOT îl acuză de trădare.

Citeşte şi: SIS: Fost ofițer de rang înalt, cercetat pentru trădare de stat; acțiuni comune cu parteneri internaționali – Stiripesurse.md

Între 2024 și 2025, bărbatul ar fi divulgat informații secrete către agenți KGB din Belarus, potrivit anchetei. S-ar fi întâlnit cu acești agenți de două ori, în Budapesta, unde ar fi primit inclusiv bani pentru informațiile pe care le-a transmis.

Ancheta a fost desfăşurată sub egida EUROJUST, anchetatorii fiind ajutați și de serviciile de informații din România, Moldova, Cehia, Ungaria și Polonia.

Fostul ofițer a fost numit în funcție în 2016, chiar de oligarhul Vladimir Plahotniuc. Ancheta conturează o rețea internațională de spionaj și ridică semne de întrebare serioase despre securitatea regională.

This post was last modified on 09/09/2025 13:43 13:43

Tags: Alexandru BalanbelarusDirecţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)KGBMoldovaRomaniarusia
Știrile zilei