Fostul vicepreşedinte american Joe Biden prezintă un plan de reformă a sistemului de asigurări medicale

Publicat:

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden, în prezent cel mai bine cotat candidat democrat înscris în cursa pentru prezidenţialele din 2020, a dezvăluit un plan de reformă a sistemului de asigurări medicale cu o valoare estimată de 750 miliarde de dolari, bani care ar fi obţinuţi în parte din creşterea taxelor pentru cei mai bogaţi americani, relatează luni Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Campania lui Biden a oferit presei din SUA un rezumat al acestui plan, înainte de prezentarea sa oficială luni. Proiectul lui Biden, care a fost vicepreşedintele lui Barack Obama timp de opt ani, are la bază planul emblematic al acestuia pentru sistemul medical american, Affordable Care Act, cunoscut ca Obamacare, pe care actualul preşedinte republican Donald Trump a încercat fără succes să-l abroge, angajându-se însă că va face acest lucru dacă va fi reales anul viitor.


Citește și : Ursula von der Leyen îşi anunţă demisia din funcţia de ministru german al Apărării, indiferent de rezultatul votului din PE

Planul fostului vicepreşedinte democrat nu îmbrăţişează abordarea “Medicare for All” (Asistenţă medicală pentru toţi) favorizată de unii din rivalii săi la nominalizarea pentru prezidenţiale, dar dispune şi de o opţiune publică în baza căreia americanii se pot înscrie într-un sistem de sănătate subvenţionat de guvern, care ar coexista cu asigurările private.

Planul ar permite înscrierea în sistemul subvenţionat a unui număr mai mare de americani din clasa medie şi medie-superioară, ridicând actualul plafon de venituri pentru potenţialii beneficiari şi scăzând totodată suma maximă pe care familiile o pot cheltui pe asigurările de sănătate de la 9,86% din venituri la 8,5%. Proiectul lui Biden estimează că o familie formată din 4 persoane, cu un venit de 110.000 de dolari pe an, ar economisi în medie 750 de dolari pe lună din costurile de asigurare.

Se are în vedere de asemenea extinderea acoperirii gratuite la 4,9 milioane de americani săraci din 14 state care nu au fost cuprinşi în programul Medicaid, destinat adulţilor cu venituri scăzute, în condiţiile în care câteva state predominant conservatoare se opun în prezent extinderii acestui program, ceea ce a făcut ca milioane de locuitori fără posibilităţi din Texas, Florida şi alte state să fie lăsaţi fără asigurări medicale. Planul Biden prevede practic ocolirea unei decizii a Curţii Supreme a SUA conform căreia guvernul federal nu le poate cere statelor extinderea Medicaid.

Citește și : Cel puţin 11 civili morţi în explozia unei mine, în provincia afgană Kandahar

Proiectul ar mai permite, între altele, negocierea directă cu companiile farmaceutice pentru a asigura preţuri mai mici pentru vârstnici, un alt aspect interzis în momentul de faţă. Administraţia Trump, deşi şi-a propus între priorităţi scăderea preţurilor la medicamente, nu a făcut până în prezent decât paşi minori în această direcţie.

Americanii vor putea totodată, potrivit acestui plan, să cumpere din străinătate medicamente pe bază de reţetă.

Lunile următoare, Joe Biden intenţionează să prezinte şi propuneri legate de alte probleme de sănătate publică, inclusiv cu privire la cancer şi boala Alzheimer.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.