FOTO/ Carabinierii au fost alături de zeci de copii în taberele de odihnă de la Vadul lui Vodă

Vara înseamnă aventură, prietenii și amintiri de neuitat – iar săptămâna aceasta, carabinierii au fost parte din povestea frumoasă a copiilor din taberele de odihnă „Cireșarii”, „Zâmbetul”, „Perlele Nistrului”, „Camping” și Tabăra MAI, toate amplasate în inima naturii – la Vadul lui Vodă.
Copiii ne-au întâmpinat cu emoție și curiozitate, iar noi le-am răspuns cu deschidere și dorința sinceră de a le oferi o experiență educativă și distractivă. Împreună, am transformat o zi obișnuită de vară într-o adevărată lecție de viață, curaj și implicare.
Ce am făcut?Le-am prezentat tehnica, echipamentele și dotările din misiunile noastre zilnice – de la uniforme și scuturi până la autospecialele folosite în intervenții.
Citește și: PNM cere pedepse pentru negarea crimelor comunismului
Am discutat despre ce înseamnă să fii carabinier: ce misiuni avem, cum acționăm în situații de urgență, dar mai ales cât de importantă este responsabilitatea și solidaritatea.
I-am provocat la activități interactive, simulări și ateliere unde au fost puși în rolul „eroilor din viața reală”. Copiii au fost încântați să încerce echipamentele și să-și testeze spiritul de echipă.
Ne-am bucurat împreună de momente pline de energie, râsete și întrebări.
Mulțumim organizatorilor taberelor pentru deschidere și colaborare, iar copiilor – pentru entuziasmul molipsitor! Ne revedem cu drag și în alte aventuri educative!
IMG 8344

This post was last modified on 18/07/2025 16:06 16:06

Tags: Carabinieriitaberele de odihnăVadul lui Vodă
Social