FOTO/ Carabinierii au participat la un curs de perfecționare cu subiectul Intervenția profesională

În perioada 04–15 august 2025, 16 angajați din structurile de ordine publică – 11 carabinieri din cadrul IGC și 5 polițiști din cadrul IGP – au participat la un curs de perfecționare cu subiectul Intervenția profesională (Tehnician) destinat dezvoltării competențelor necesare intervențiilor în situații cu grad ridicat de risc și perfecționării tacticilor de acțiune operativă.

Activitatea a avut ca obiectiv crearea unei viziuni comune și stabilirea unui cadru de lucru unitar între cele două instituții, necesare în desfășurarea misiunilor din teren.
Pe parcursul cursului, participanții au studiat trei domenii principale:
-Executarea măsurilor tactice preventive, pentru identificarea și neutralizarea din timp a potențialelor amenințări.
-Aplicarea măsurilor coercitive, inclusiv folosirea forței, a mijloacelor speciale și, atunci când este cazul, a armei de foc, în conformitate cu prevederile legale și principiul proporționalității.
-Folosirea tacticilor specifice de intervenție, adaptate la caracteristicile fiecărei situații operative, cu accent pe coordonare și siguranță.

Citește și: VIDEO Poliția avertizează asupra planurilor ilegale ale organizației criminale „ȘOR” de a organiza un „protest”

Această pregătire a oferit participanților oportunitatea de a îmbina cunoștințele teoretice cu exercițiile practice, consolidând nu doar abilitățile tactice individuale, ci și coordonarea și cooperarea între cele două instituții. Astfel, cursul a contribuit la crearea unui cadru operațional comun, în care competențele, disciplina și colaborarea interinstituțională se îmbină pentru protejarea societății și asigurarea siguranței cetățenilor.

This post was last modified on 15/08/2025 16:13 16:13

Tags: carabiniericursIntervenția profesională
Social