Pe 5 și 6 octombrie, iubitorii de vin sunt invitați să participe la Ziua Naţională a Vinului, eveniment national de mare anvergură şi conotaţie cultural-istorică, să interacționeze cu producătorii și să descopere poveștile de succes. Viticultorii și vinificatorii sunt cei care muncesc și fac ca vinul nostru să fie cu adevărat uimitor. Or, astăzi, vorbim despre tradiția vitivinicolă a Republicii Moldova, despre cultura și istoria noastră, despre felul în care vinul și vița-de-vie sunt parte integrantă a identității noastre.
Vinul − băutură istorică
Dacă e să trecem în revistă istoria consumului vinului pe teritoriul ţării noastre, trebuie să spunem că cultivarea viţei-de-vie şi fabricarea acestuia este anterioară, conform mărturiilor timpului, chiar cultivării grâului. Geto-dacii, locuitorii străvechi, preţuiau vinul în mod deosebit, iar viţa-de-vie era una dintre cele mai de seama bogăţii a lor. Ei obişnuiau să bea vinul turnat în coarne de bou, în ulcele sau chiar în tigve.
Xenopol menţionează, preluând informaţia de la Homer, că „bărbaţii şi femeile beau vinul după moda scitică, neamestecat cu apă, slujindu-se, în loc de pahare sau căni, de cornuri mari de cerb sau de bou, care treceau din mână în mână”. Istoricul Diodor din Sicilia (sec. I î.Hr.) relatează despre ospăţul dat de Dromicheites, conducătorul unei puternice uniuni de triburi geto-dacice, în cinstea prizonierului său, generalul macedonean Lisimah, înfrânt în anul 292 î.Hr., la care oaspeţii au fost serviţi cu vin în cupe de aur şi argint, în timp ce gazdele au băut din vase de lemn şi din cornuri de vite, pentru a demonstra simplitatea şi sobrietatea localnicilor.
Citește și: Ziua Națională a Vinului – Circa 100 de vinificatori în PMAN – Mesajul ministrului Bolea
Prima menţiune scrisă despre viticultura dacică o avem de la geograful antic Strabo (66 î. Hr). Ea se referea la măsura adoptată de marele rege Burebista (82-44 î.Hr.), acel care a reuşit crearea statului centralizat dac, privind defrişarea viilor. Se presupune că decizia luată de Burebista, în urma sfatului marelui preot Deceneu, urmărea nu atât ca populaţia să înceteze să consume vin în exces, cât mai ales să facă să dispară tentaţia pe care viile din Dacia o aveau asupra populaţiilor străine care veneau aici, mai cu seama din răsărit, atrase de roadele viilor. Dacii nu numai beau vinul, ci îl şi mâncau, posedând tehnologia de îngheţare a vinului. Faptul că am moştenit de la daci cultura consumului vinului la diverse ceremonii și ritualuri este incontestabil.
Am moştenit, mai cu seamă, noţiunea că pâinea şi vinul reprezintă „hrana totală”, într-o variantă a legendei despre Baba Dochia, aceasta îi cere lui Dumnezeu de mâncare, subînţelegându-se prin aceasta pâine şi vin − elemente definitorii ale mâncarii omului din cele mai vechi timpuri.
Vinul – băutură religioasă
Pâinea şi vinul, grâul şi viţa-de-vie apar spre exemplu în ceremonialul funerar atât înainte de creştinism cât, mai ales în cel creştin, având o semnificaţie deosebită. Mâncând pâinea şi bând vinul transformat, în timpul Sfintei Liturghii, în trupul şi sângele lui Hristos, creştinul se uneşte cu Acesta, făcând să crească, în acelaşi timp, relaţiile dinlăuntrul unităţii Bisericii ca trup al lui Hristos: „Caci o pâine şi un trup suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine” (I Cor. 10, 17). Mâncând din trupul lui Hristos şi bând sângele Lui, creştinul gustă din împărăţia Cerurilor încă în timpul vieţii. Deci Vinul este simbolul Sfintei împărtăşanii − al nemuririi. Pâinea fiind prin urmare, viaţa. De asemenea, mai târziu vinul se bea cu apă, alt element, care ne duce cu gândul la „apă vie”, la „râul şi apa vieţii” (Apocalipsa (22, 1-2)).
Vinul mistic, sângele lui Hristos, viţa-de-vie mai sunt şi simbol al fecioriei. Mai frumoasă peste ani pare asemuirea omului cu viţa-de-vie, cu ciclul vegetal al acesteia odată încolţită şi îngrijită, dă rod, dar mai ales cu formula vieţii omului şi rostului acestuia pe pământ: naşterea, căsătoria şi moartea − toate nu fără trudă şi străduinţă.
Vinul – băutura naţională a moldovenilor
Odată cu formarea statului moldovenesc, importanţa vinului, a viticulturii continuă să rămână prioritară ca şi în timpurile precreştine. Arta fabricării vinului în acele timpuri venea mai cu seamă de pe la mănăstiri, din gospodăriile boiereşti, dar şi răzeşii fabricau vin de consum curent.
În secolele al XVIII – al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea, în mediul țărănesc se producea atâta vin, cât să asigure necesitățile familiei și doar în cazuri deosebite – comercializării. Fiecare familie pregătea o cantitate anumită de vin, cât putea obține din viile pe care le deținea. Acesta ajungea pentru necesitățile cotidiene și sărbătorești ale familiei, corelate direct proporțional. Chiar dacă familia consuma zilnic vin − „câte un pahar, de poftă de mâncare” sau „câte un pahar de sănătate, că sporește sângele”, mai ales iarna, când e frig, totuși, cea mai mare cantitate era păstrată pentru consum de sărbători. Vinul era rezervat pentru a face nunți, cumetrii, pentru a marca toate sărbătorile de peste an, a face clăci și pentru rânduiala înmormântărilor și pomenirilor.
În context social vinul este o băutură care unește oamenii. Conform moralității populare „numai bețivul bea singur”. Ceilalți cinstesc vinul cu oamenii, de dragul oamenilor. Toate obiceiurile și ceremoniile sunt însoțite de cinstirea vinului ca parte a ospitalității. În plus, oamenii din acest spațiu, fiind purtători ai ospitalității, găsesc întotdeauna un motiv pentru a închina un pahar de băutură, or, prilej de cinstire a unui pahar de vin poate fi orice, inclusiv intrarea unui om în gospodăria altuia. Viața comunitară oferă o sumedenie de asemenea motive în zilele de sărbătoare și în cele obișnuite. Întărirea relațiilor de rudenie, de prietenie, stabilirea unor noi relații, discutarea unor probleme, căutarea soluțiilor, limpezirea sau depășirea vechilor supărări, elaborarea înțelegerilor, realizarea unui împrumut, finalizarea unei activități și multe altele intră în acest repertoriu. Vinul se cinstește, întâi de toate, cu oamenii cunoscuți, dragi, cu cei, care predispun la o stare sufletească deosebită.
Fiecare dintre obiceiuri, ritualuri au o anumită măsura în ce priveşte consumul băuturii, fiind foarte importantă. Pe vremuri vorniceii invitau oamenii la nuntă, propunându-le celor mai de seamă să bea vin din ploscă, în semn de mare respect. Conform etichetei tradiționale, nici bărbații și cu atât mai mult femeile, nu aveau voie să bea mult. În secolele precedente, mesenii erau serviți cu un singur pahar (paharul era de 50 g sau mai târziu 100 g, numit stopcuţă sau degetar) dintr-un capăt al mesei în celălalt. Cu timpul acest obicei s-a schimbat și fiecare mesean avea paharul său. Au existat multe reguli care normau cinstirea vinului, acestea deosebindu-se mai mult sau mai puțin de la localitate la localitate. Cu atât mai mult era reglementat comportamentul față de băutură al principalilor actanți ai acestor rituri. Ca etapă de trecere de la vechea rânduială a paharelor, chiar dacă pe masă erau vase cu băutură, se considera rușine să-ți torni singur în pahar. În același timp, cei care nu se pot reține, pentru că nu mai predomină moralitatea de altă dată, își permit libertatea de a bea mai mult, până întrec măsura, adică se îmbată. Dar „cine bea până la îmbătare, nume bun în lume n-are”.
Consumul vinului reprezintă un complex cultural de mare reprezentanță, manifestându-se în rituri, obiceiuri și ceremonii – conținuturi de mare profunzime ale unei filozofii și etici populare, marcate de gândirea mitică, credințe și datini.
Cor. Lilia Grubîi; foto Andrei Mardari