Francezii construiesc o biserică din lemn în fața catedralei Notre-Dame

Publicat:

O catedrală “efemeră”, realizată din lemn, va fi ridicată pe spaţiul deschis din faţa intrării catedralei Notre-Dame din Paris, parţial distrusă de un incendiu devastator luni, pe toată durata lucrărilor de reconstrucţie, a anunţat joi Patrick Chauvet, rectorul catedralei Notre-Dame, citat de AFP, potrivit agerpres.

“Nu trebuie să spunem ‘catedrala este închisă timp de 5 ani şi s-a terminat’ “, a explicat Chauvet pentru postul de ştiri CNews. “Aşa că mi-am spus: în spaţiul din faţa catedralei (parvis) nu pot construi o catedrală efemeră?”.


Citește și: Fostul preşedinte peruan Alan Garcia a decedat după ce s-a împuşcat în cap

Primarul socialist al Parisului, Anne Hidalgo, a încurajat proiectul, a adăugat el, şi a acceptat să împrumute o parte a acestui perimetru pentru construirea acestei biserici “din lemn”, a completat Chauvet.

Acest “loc de întâmpinare în care vor exista preoţi pentru a putea vorbi” va servi şi pentru primirea “curioşilor” şi a cohortele de turişti – 12 milioane în 2017 – care vizitau Notre-Dame în fiecare an.

Clădirea va rămâne în acest loc până la sfârşitul lucrărilor – despre care preşedintele Emmanuel Macron a declarat că îşi doreşte să dureze maximum cinci ani.

Citește și: Tragedie rutieră în Madeira: 29 de turiști au murit în autocar! – VIDEO

Victima unui incendiu, luni noaptea, Catedrala Notre-Dame, cea mai vizitată clădire din Europa, a fost distrusă parţial, turla sa în formă de săgeată şi o mare parte din acoperiş prăbuşindu-se.

Ridicarea bisericii “efemere” va avea loc “repede”, de îndată ce se va putea avea acces la acest perimetru, încă închis, a completat rectorul.

Ancheta favorizează pista accidentală, incendiul izbucnind pe un şantier de renovare, aflat sub acoperişul catedralei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.