
dpa
Orice Brexit fără acord ar fi o ”tragedie” atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru Regatul Unit, dar blocul comunitar rămâne angajat faţă de acordul deja negociat cu Londra, a declarat marţi prim-vicepreşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Frans Timmermans, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.
”Boris Johnson şi-a acordat timp pentru a se decide dacă este de o parte sau de cealaltă în această dispută. El şi-a oferit mult timp pentru a se decide şi acum poziţia sa este clară”, a spus Timmermans, referitor la fostul ministru de externe britanic, care foarte probabil va fi viitorul prim-ministru al Regatului Unit.
Citeşte şi: Un avion militar rus a violat spaţiul aerian al Coreei de Sud
”Cred că şi poziţia UE este clară. Regatul Unit a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană şi UE va rămâne consecventă cu privire la acel acord”, a adăugat reprezentantul CE, care s-a referit la promisiunea repetată a lui Boris Johnson de a renegocia acordul cu Bruxellesul.
În condiţiile în care Boris Johnson, care a condus campania pro-Brexit înainte de referendumul din 2016, urmează să devină premier al Marii Britanii, blocul comunitar se pregăteşte pentru un Brexit fără acord, dar ia în considerare şi o posibilă amânare a ieşirii Regatului Unit.
Citeşte şi: Pană de curent majoră în Venezuela: Autorităţile denunţă un ‘atac electromagnetic’
Irlanda este sub presiune din partea altor state UE pentru a pregăti frontiera sensibilă de pe insulă pentru controalele care vor deveni necesare după Brexit, în special în cazul unei ieşiri fără acord, notează Reuters.
This post was last modified on 23/07/2019 14:38 14:38