Frans van Houten PLEACĂ de la conducerea Philips

Publicat:

Grupul olandez de tehnologie medicală Philips a anunţat marţi, în mod neaşteptat, că directorul general Frans van Houten va fi înlocuit din 15 octombrie cu Roy Jakobs, şeful subisidiarei Connected Care, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În ultimul an, Philips s-a confruntat cu efectele negative ale deciziei de a retrage de pe piaţă între trei şi patru milioane de ventilatoare şi dispozitive respiratorii de tip CPAP, vândute la nivel mondial, din cauza unei componente din spumă care ar putea să se degradeze şi să fie inhalată. Costurile rechemării şi reparaţiei sunt estimate la 900 milioane de euro.


Citeşte şi: Finlanda cere INTERZICEREA turiştilor ruşi în UE, Germania se opune – Black News

Din ianuarie 2021, capitalizarea bursieră a companiei olandeze a scăzut cu aproximativ 15 miliarde de euro.

“Consiliul de supervizare şi actualul director general al Philips au convenit că odată cu încheierea celui de-al treilea mandat este momentul potrivit pentru o schimbare de conducere”, se arată într-un comunicat al companiei olandeze.

Citeşte şi: Antonio Guterres l-a băgat în şedinţă pe ministrul rus al Apărării: Cei doi au vorbit despre Zaporijjea şi masacrul de la Olenivka – Black News

O reuniune generală extraordinară a acţionarilor va avea loc în 30 septembrie pentru numirea lui Jakobs, care s-a alăturat Connected Care în 2010, ca director general.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.