Franţa a testat cu succes distrugerea unei drone cu ajutorul unui laser

Publicat:

Ministrul francez al apărării, Florence Parly, a asistat miercuri la testarea cu succes a distrugerii în zbor a unei mini-drone cu ajutorul unui laser, un sistem experimental care ar putea deveni operaţional din 2024, relatează France Presse, potrivit agerpres

Ameninţarea reprezentată de drone ‘se intensifică, atât în operaţiuni externe, cât şi pe teritoriul naţional’, a subliniat cabinetul ministrului apărării înaintea testului efectuat la Biscarrosse, în sud-vestul Franţei, la un centru de testare al Direcţiei Generale Armament (DGA).


Citește și : Ultimele declaraţii ale lui Dominic Raab ÎNGRIJOREAZĂ Kremlinul

Fenomenul este global. Marţi, două drone capcană au fost lansate împotriva aeroportului internaţional din Erbil, în Kurdistanul irakian, iar luni, americanii au doborât o dronă capcană deasupra ambasadei lor din Bagdad.

Mai general, utilizarea dronelor este pe cale să evolueze foarte rapid, după cum se poate vedea în diferite teatre de conflict din lume, în special în recentul conflict din Nagorno-Karabah, ceea ce determină statele să investească în acest domeniu, atât pentru exploatarea dronelor, cât şi pentru protejarea împotriva lor.

Sistemul testat miercuri corespunde celor trei obiective ale luptei antidrone, ‘detectează, caracterizează, neutralizează’, explică cabinetul ministrului.

Denumit Helma-P şi dezvoltat de compania franceză Cilas, el constă dintr-o carcasă montată pe un trepied care conţine ‘un sistem de detectare a dronei, de ghidare ce face posibilă urmărirea dronei şi un laser ce permite neutralizarea acesteia’, potrivit ministerului.

Citește și : Autorităţile iraniene se scuză pentru desele pene de curent din toată ţara

Această neutralizare se poate face în două moduri: fie prin orbire pentru a împiedica drona să se orienteze, iar apoi imobilizarea sa, fie ‘arderea dronei şi distrugerea ei’, operaţiune care ia în prezent ‘mai puţin de 10 secunde’.

Obiectivul este de a putea folosi acest sistem în 2024, inclusiv pe teritoriul naţional al Franţei pentru a proteja siturile sensibile sau mari aglomerări de oameni ca în perioada Jocurilor Olimpice, de exemplu, explică cabinetul ministrului apărării, precizând totodată că doctrina exploatării noului sistem, în special protejarea zonelor şi a populaţiei din jur de efectele laserului sau de căderea dronelor distruse se află în curs de concepere.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.