X

Franţa acordă ajutoare de stat pentru şomajul parţial, dar nu şi corporaţiei Amazon

Autorităţile franceze nu au aprobat cererea depusă joia trecută de corporaţia Amazon pentru ajutoare de stat, informează luni AFP din surse ale ambelor părţi, potrivit agerpres.

Conducerea Amazon a arătat că a cerut sprijin pentru şomajul parţial pentru circa 10.000 de angajaţi de la şase unităţi din Franţa, iar cererea a fost respinsă.

Citește și : Situația pandemiei de COVID-19 în Italia

Ministerul Muncii de la Paris a confirmat că a primit cererea, că nu a aprobat-o şi a explicat motivul: închiderea unităţilor respective nu are legătură cu reducerea activităţii, ci este urmarea unei decizii judecătoreşti, iar “şomajul parţial nu este prevăzut pentru asta”.

Curtea de apel din Versailles a somat Amazon să evalueze împreună cu reprezentanţii salariaţilor riscurile legate de criza coronavirusului şi să reducă activitatea, în caz contrar urmând să fie aplicată o amendă de 100.000 de euro pentru fiecare abatere constatată. Corporaţia americană a preferat să închidă depozitele din Franţa până în 5 mai.

Decizia recentă a instanţei “a avut evident un impact asupra activităţii noastre din Franţa. (…) În acest context, am solicitat şi un ajutor, de care au putut beneficia şi alte firme din Franţa”, a precizat conducerea Amazon printr-un e-mail trimis AFP. În mesaj se arată că activitatea logistică a corporaţiei este complexă din punct de vedere tehnic, iar amenzile prevăzute ar fi putut însuma un miliard de euro pe săptămână dacă ar fi fost procesate din greşeală expedieri de produse neautorizate de ordinul a numai 0,1% din total. “Din nefericire, acest risc înseamnă că nu am avut de ales”, susţine conducerea.

Sindicatele din cadrul Amazon Franţa au propus reluarea treptată a activităţii şi au apreciat că solicitarea şomajului parţial este “de-a dreptul indecentă”. Un comunicat al sindicatelor CGT, CFDT şi SUD subliniază că acest tip de ajutor este destinat salariaţilor firmelor care nu îşi pot desfăşura activitatea din cauza epidemiei de coronavirus, cum ar fi restaurantele sau magazinele de produse neesenţiale.

“Mai mult, Amazon a optat pentru închiderea temporară a depozitelor (din Franţa – n. red.) din 16 aprilie, în timp ce şi-a continuat activitatea din cele europene, pentru a se sustrage mai bine deciziilor judecătoreşti succesive”, acuză sindicaliştii.

Citește și : Fostul premier ceh Petr Necas, inculpat pentru sperjur

La începutul lui aprilie, mai multe grupuri franceze mari, printre care Hermes, Axa şi Societe Generale au anunţat că nu vor solicita şomajul parţial. Ministrul muncii, Muriel Penicaud, a salutat decizia acestora.

Conform datelor Ministerului Muncii, în prezent sunt afectaţi de şomajul parţial 11,7 milioane de salariaţi din 911.000 de firme din Franţa.

Tags: amazonCFDTCGTcoronavirusfrantaparisSUD
Categorii: Diaspora