Franţa acuză NATO ‘că-şi bagă capul în nisip’ în faţa Turciei

Publicat:

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) “nu trebuie să-şi bage capul în nisip” în ceea ce priveşte recentul comportament al Turciei faţă de aliaţii săi, a declarat miercuri un oficial din cadrul Ministerului francez al Apărării, citat de Reuters fără a-i preciza numele şi care a acuzat forţele navale turce de hărţuirea unei nave de război franceze ce efectua o misiune NATO, transmite şi agerpres.

“Ştim de existenţa unor momente complicate în alianţă, însă nu putem să ne comportăm ca un struţ (care-şi bagă capul în nisip) şi nu putem pretinde că Turcia nu este o problemă pentru NATO. Trebuie să vedem această problemă, să o spunem şi să o rezolvăm”, a afirmat oficialul francez, care a luat cuvântul în timpul summitului miniştrilor apărării din ţările NATO.


Citeşte şi: Trump este atacat din sânul propriei sale familii: Nepoata sa dezvăluie cele mai ascunse secrete

Parisul şi-a înăsprit tonul duminică împotriva ingerinţelor Turciei în Libia, denunţând un intervenţionism “inacceptabil” şi asigurând că “Franţa nu o poate lăsa să facă asta”, a transmis Palatul Elysee. Franţa, care şi-a înmulţit de câteva luni criticile împotriva ambiţiilor regionale turceşti, şi-a manifestat indignarea faţă de o “politică din ce în ce mai agresivă şi afirmată a Turciei, cu şapte nave turceşti poziţionate în largul Libiei şi o încălcare a embargoului asupra armelor” pentru această ţară confruntată cu un conflict între facţiuni rivale după căderea regimului lui Moammar Gaddafi.

“Turcii se comportă într-un mod inacceptabil instrumentalizând NATO şi Franţa nu îi poate lăsa să facă asta”, a subliniat luni preşedinţia franceză.

Citeşte şi: Turcia reacţionează vehement la criticile Franţei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.