Franța anunță când va începe procesul atentatelor din 2015

Publicat:

Primul proces în legătură cu valul de atentate care a lovit în Franţa în 2015 se va desfăşura între 4 mai şi 10 iulie 2020, la Paris, 14 inculpaţi urmând să fie judecaţi pentru sprijin logistic acordat autorilor atacurilor teroriste din ianuarie 2015 de la sediul redacţiei Charlie Hebdo şi de la supermarketul Hyper Cacher, soldate cu 17 victime, transmite miercuri AFP și agerpres., citând avocaţi şi surse judiciare.

Cei 14 inculpaţi vor fi judecaţi de o curte cu juraţi specială, formată exclusiv din magistraţi. Trei dintre inculpaţi, vizaţi de mandate de arestare, vor fi judecaţi în contumacie. Mai multe surse au afirmat că aceştia şi-ar fi găsit moartea la graniţa irakiano-siriană, însă informaţia nu a fost confirmată oficial.


Citește și: Turcia susține că nu mai este NEVOIE de reluarea ofensivei în Siria

Inculpaţii sunt acuzaţi că le-au acordat sprijin logistic în diferite grade fraţilor Kouachi şi lui Amédy Coulibaly, autorii atacurilor care au avut drept ţinte redacţia Charlie Hebdo, o poliţistă din Montrouge şi supermarketul parizian Hyper Cacher.

La 7 ianuarie 2015, fraţii Chérif şi Said Kouachi au împuşcat 12 persoane în atacul de la sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo din Paris, reuşind să fugă.

A doua zi, Amédy Coulibaly a ucis o poliţistă locală la Montrouge, în apropierea capitalei, pentru ca după încă o zi să omoare patru bărbaţi, toţi evrei, într-o luare de ostatici în magazinul Hyper Cacher, în estul Parisului. Coulibaly a fost omorât într-un asalt al forţelor de poliţie, la scurt timp după ce fraţii Kouachi fuseseră împuşcaţi mortal într-o tipografie unde se baricadaseră, la Dammartin-en-Goële, în regiunea pariziană.

Procesul din vara viitoare va fi primul organizat pentru un atentat jihadist produs în Franţa după procesul desfăşurat în 2017 în legătură cu atacurile comise de Mohamed Merah în 2012 în zona oraşului Toulouse.

Citește și: Donald Tusk recomandă statelor UE să accepte amânarea Brexitului

Magistraţii secţiei antiteroriste a tribunalului din Paris continuă, într-o anchetă distinctă, investigaţiile privind sprijinul de care au beneficiat fraţii Kouachi din Yemen, unde unul dintre ei s-a aflat în 2011.

Atacul împotriva redacţiei Charlie Hebdo a fost revendicat din Yemen de Al-Qaida din Peninsula Arabică (AQPA). Un responsabil al grupării, apropiat de cei doi fraţi, Peter Cherif, a fost arestat în decembrie 2018 în Djibouti şi predat Franţei, dar eventuala sa implicare în atentate nu va fi examinată la procesul de anul viitor.

Valul de atentate care a lovit Franţa din ianuarie 2015 a lăsat în urmă 255 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.