X

Franța : Un fost candidat LFI, condamnat la închisoare privind ”apologia terorismului”

Fostul candidat în alegerile parlamentare din partea La France Insoumise (LFI) Stéphane Poussier a fost condamnat marţi la un an de închisoare – cu suspendare – privind ”apologia terorismului” şi i s-a interzis exercitarea unor drepturi civice şi civile pe o durată de şapte ani, scrie Le Figaro, potrivit news.ro.

Fostul candidat al LFI şi-a exprimat bucuria faţă de moartea lui Arnaud Beltrame sâmbătă, într-un mesaj postat pe Twitter.

Citește și : NATO decide expulzarea a şapte diplomaţi de la misiunea Rusiei la Alianţă (Jens Stoltenberg)

”De fiecare dată când un jandarm este ucis (…) eu mă gândesc la prietenul meu Rémi Fraisse”, un tânăr activist ecologist ucis în 2014, la Sivens, de o grenadă trasă de un jandarm. ”Aici e vorba de un colonel. Ce lovitură! Întâmplător, un alegător de-al lui Macron mai puţin”, a adăugat el.

Procuratura a cerut şase luni de închisoare, dintre care patru cu suspendarea, împotriva lui.

Fostul candidat LFI a fost reţinut la domiciliul său, în Dives-sur-Mer, duminică, în legătură cu ”apologia terorismului”, iar apoi a fost prezentat parchetului marţi.

Contul său pe Twitter a fost dezactivat rapid, iar mesajele sale au fost condamnate de liderul LFI Jean-Luc Mélenchon.

Potrivit partidului, el a fost exclus din La France Insoumise încă de sâmbătă.

Citește și : Franța : Jean-Marie Le Pen, condamnat definitiv din cauză că a catalogat camerele de gazare drept un ”detaliu” al istoriei

Tags: inchisoareJean-Luc MelenchonLFIpedepseStéphane Poussier
Categorii: Diaspora