Franţa cere Libanului să formeze rapid un guvern

Publicat:

Formarea rapidă a unui guvern care să fie în măsură să conducă reformele de care Libanul are nevoie este esenţială pentru viitorul acestei ţări, a declarat joi ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, la două zile după demisia premierului libanez Saad Hariri, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”În contextul crizei economice, sociale şi politice prin care trece Libanul de câteva săptămâni, tuturor responsabililor politici libanezi le revine să facă să prevaleze un spirit de unitate naţională şi de responsabilitate, pentru a garanta stabilitatea, securitatea şi interesul general al ţării”, a menţionat Jean-Yves Le Drian într-un comunicat.


Citeşte şi: Tragedie în Pakistan. 65 de oameni AU ARS de VII într-un tren – VIDEO

Şeful diplomaţiei franceze a subliniat că dreptul cetăţenilor libanezi de a manifesta paşnic trebuie să fie apărat.

Forţe de ordine libaneze au fost desfăşurate joi în vederea redeschiderii unei autostrăzi importante care leagă Beirutul de nordul ţării şi a unui pod din capitală, obiective ce fuseseră blocate de protestatarii antiguvernamentali.

Acuzând politicienii libanezi de incompetenţă, corupţie şi proastă gestionare a fondurilor publice, demonstranţii cer instalarea unui guvern tehnocrat care poate îmbunătăţi situaţia economică din Liban.

Vezi şi: PRIMELE IMAGINI cu operaţiunea care a dus la eliminarea lui Abu Bakr al-Baghdadi

Premierul Saad Hariri şi-a înaintat marţi demisia în faţa preşedintelui Libanului, Michel Aoun, care l-a mandatat cu gestionarea afacerilor curente ale ţării până la instalarea unui nou guvern.

Datoria publică brută a ţării era de 85,7 miliarde de dolari la finalul lunii iunie, în creştere cu 0,7 puncte procentuale faţă de finalul anului 2018, ceea ce face din Liban unul dintre statele cu cel mai mare grad de îndatorare din lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.