Dacă Franţa nu-şi cere scuze, premierul italian îşi poate anula întâlnirea cu Macron

Publicat:

Ministrul de interne italian, Matteo Salvini (foto), a apreciat miercuri că ‘fără scuze oficiale’ din partea Franţei, ar fi mai bine ca întâlnirea preconizată între preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi premierul italian, Giuseppe Conte, să fie anulată, informează France Presse şi dpa, potrivit agerpres.

‘Dacă nu sunt exprimate scuze oficiale, prim-ministrul Conte va face un lucru bun dacă nu va merge în Franţa’ pentru summitul prevăzut să aibă loc vineri, a declarat presei Salvini, liderul Ligii (extrema dreaptă).


Citeşte şi: Responsabilii pentru doborârea zborului MH17 vor fi judecaţi în Olanda

Emmanuel Macron a denunţat marţi ‘partea cinică şi iresponsabilă a guvernului italian’, care a refuzat să primească nava Aquarius cu peste 600 de migranţi la bord, în timp ce purtătorul de cuvânt al partidului prezidenţial ‘La République en marche’, Gabriel Attal, a afirmat că poziţia Italiei te face ‘să vomiţi’.

‘Guvernul italian consideră inacceptabile cuvintele utilizate de Paris în declaraţiile publice de ieri’, menţionează într-un comunicat difuzat miercuri ministrul de externe italian Enzo Moavero Milanesi, care l-a convocat în cursul dimineţii pe ambasadorul Franţei în Italia. Anterior, şeful diplomaţiei italiene afirmase că Franţa a făcut remarci ‘inacceptabile’ şi ‘nejustificate’ care necesită să fie urgent rectificate.

Dar la sediul MAE al Italiei s-a deplasat nr.2 al ambasadei franceze, Claire Anne Raulin, întrucât ambasadorul nu se afla la Roma.

Potrivit lui Moavero, ‘astfel de declaraţii compromit relaţiile între Italia şi Franţa’.

‘Tonul utilizat este nejustificat’ şi chiar dacă Moavero ‘înţelege că un stat prieten şi aliat poate fi în dezacord cu poziţiile unui alt stat, dezacordul trebuie exprimat într-o manieră şi o formă coerente cu o astfel de relaţie de prietenie’.

Citeşte şi: Războiul din Yemen intră într-o nouă etapă. Saudiţii iau cu asalt portul Hodeidah

Pe un ton foarte diplomatic, şi ministrul de externe italian pretinde scuze din partea Franţei.

‘Guvernul italian doreşte ca autorităţile franceze, odată ce au făcut reflecţii oportune, să-şi asume rapid iniţiative de natură să repare situaţia creată’, a concluzionat Moavero.

Franţa este ‘ataşată dialogului şi cooperării’ cu Italia în gestionarea crizei migraţiei care loveşte Europa, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe francez, în timp ce tensiunile s-au acutizat între Paris şi Roma în respectiva problemă.

‘Suntem perfect conştienţi de povara pe care o exercită presiunea migraţiei asupra Italiei şi de eforturile depuse de această ţară. Niciuna dintre afirmaţiile făcute de autorităţile franceze nu a pus la îndoială aceasta’, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt într-o declaraţie scrisă, cu puţin timp înainte ca guvernul italian să considere necesară prezentarea de ‘scuze oficiale’ din partea Franţei, după afirmaţiile preşedintelui Emmanuel Macron care a denunţat ‘cinismul’ şi ‘lipsa de responsabilitate’ ale italienilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.