Franța condamnă atacurile asupra instalațiilor petroliere saudite

Publicat:

Ministerul de Externe al Franței a condamnat duminică atacurile asupra celor două instalațiilor petroliere din Arabia Saudită, care afectează aproximativ jumătate din producţia de petrol saudită, relatează Reuters, potrivit mediafax.

„Franța condamnă atacurile de ieri asupra instalațiilor petroliere din Abqaiq și Khurais”, se menționează într-un comunicat emis de Minister.


Citește și : Preţurile petrolului ar putea creşte cu 10 dolari pe baril după atacurile cu drone din Arabia Saudită

„Aceste acțiuni nu fac decât să înrăutățească tensiunile și riscul de conflict din regiune. Este imperativ ca aceste lucruri să se oprească”.

De asemenea, Administrația de la Paris a anunțat că este „complet solidară” cu Arabia Saudită.

Două instalaţii petroliere din Arabia Saudită au fost afectate de incendii în urma unor atacuri cu drone produse sâmbătă dimineaţă.

Un purtător de cuvânt al rebelilor huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, a declarat că gruparea revendică atacurile.

Citește și : Candidatul Belgiei la Comisia Europeană, acuzat de corupţie

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a acuzat Iranul că s-ar afla în spatele atacurilor cu drone de sâmbătă dimineață din Arabia Saudită și a acuzat Teheranul că mimează diplomația.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.