Franţa a dejucat 20 de atentate teroriste în 2017

Publicat:

Forţele de securitate au dejucat circa 20 de atentate în 2017 în Franţa, a declarat ministrul de interne francez Gerard Collomb, într-un interviu apărut luni, adăugând că nu există ‘niciun teritoriu’ unde acest ‘risc să nu fi existat’, a relatat agenţia de presă belgiană Belga, potrivit agerpres.

‘Douăzeci de atentate au fost dejucate în Franţa în 2017. Trebuie să fim deci vigilenţi oriunde’, a declarat Collomb pentru cotidianul Le Progres. ‘Nu există astăzi teritoriu unde să putem spune că riscul este inexistent’, a adăugat el, conform La Libre.be.


Citeşte şi: Donald Trump ar putea fi audiat de procurorul special Robert Mueller. Casa Albă se abţine de la comentarii

Precedentul bilanţ oficial difuzat la începutul lunii noiembrie de către minister, cu ocazia suspendării stării de urgenţă în Franţa, consemna 13 atentate dejucate.

Dar Ministerul de Interne francez nu a dorit să detalieze referitor la cele şapte atentate dejucate la care s-a referit ministrul Collomb în interviul menţionat.

Cu toate acestea, la 7 noiembrie, un raid al serviciilor de combatere a terorismului a dus la arestarea în Franţa şi Elveţia a zece persoane, care făcuseră afirmaţii islamiste ‘îngrijorătoare’ pe reţele de socializare, o operaţiune legată de arestarea în vară a unui adolescent care intenţiona să comită un atac cu cuţit în Franţa.

Citeşte şi: Două trenuri de pasageri s-au ciocnit în Africa de Sud. Peste 200 de oameni sunt răniţi – VIDEO

La sfârşitul lunii decembrie, au fost arestaţi un bărbat de 21 de ani şi o tânără de 19 ani, aparent fără vreo legătură unul cu altul, dar care intenţionau să comită fiecare câte un atentat. Individul intenţiona să atace militari, iar tânăra prevedea să acţioneze, potrivit unei surse apropiate dosarului. Ambii au fost plasaţi în arest.

Începând din 7 ianuarie 2015 şi cu atacurile împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo şi a supermarketului de produse evreieşti HyperCacher, atentatele jihadiste au ucis 241 de persoane în Franţa. În 2017 au fost comise două atentate revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic: la 20 aprilie pe Champs-Élysées, la Paris, şi la 1 octombrie în gara Saint-Charles din Marsilia (sud-est), soldate cu trei morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.