Franța dorește o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind situația migranților libieni

Publicat:

Franţa doreşte organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU privind tratamentul aplicat migranţilor în Libia şi va cere sancţiuni dacă autorităţile libiene nu vor lua măsuri, a declarat miercuri ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, relatează agerpres .

Le Drian a afirmat că doreşte ca Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) şi Agenţia ONU pentru Refugiaţi să publice detalii despre traficul de migranţi din Libia.


‘Autorităţile libiene, care au fost avertizate de mai multe ori, inclusiv de mine pentru că am fost acolo în septembrie, au decis să deschidă o anchetă’ privind cazurile de sclavie cu migranţi din ţară, a spus Le Drian.

‘Dorim ca ancheta să se desfăşoare rapid şi, dacă sistemul de justiţie libian nu poate să ducă până la capăt această procedură, atunci ar trebui să impunem sancţiuni internaţionale’, a declarat ministrul de externe francez.

Citește și : Irlanda de Nord trebuie să rămână parte a pieţei unice europene şi a uniunii vamale după Brexit

La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a calificat miercuri drept ‘crime împotriva umanităţii’ vânzarea ca sclavi de migranţi africani în Libia, dezvăluiri făcute de canalul american CNN şi publicaţia spaniolă ABC.

‘Franţa denunţă ferm acest fenomen şi trebuie să facem mai mult pentru a dezmembra aceste reţele de traficanţi’, a declarat Macron după o întrevedere cu preşedintele Guineei şi al Uniunii Africane, Alpha Conde.

Un recent reportaj al CNN a arătat cum sunt vânduţi imigraţi la licitaţie în Libia. Materialul a fost amplu distribuit pe reţelele de socializare, a stârnit o emoţie puternică şi a atras reacţii de indignare în Africa şi la ONU.

La rândul său, publicaţia spaniolă ABC a publicat un reportaj care arată cum migranţi care trec prin Libia în speranţa că vor ajunge pe continentul european sunt vânduţi la licitaţie, pentru câteva sute de euro, în pieţe de sclavi create în această ţară de grupări armate ce profită de pe urma marilor fluxuri migratorii dinspre Africa Subsahariană.

Fenomenul a fost sesizat de mult timp de către Organizaţia Mondială pentru Migraţie (OIM), care menţionează că vânzarea migranţilor s-a răspândit tot mai mult printre traficanţii implicaţi în transportul acestora din Africa înspre Europa, prin Libia, fără să fie însă publicate estimări cu privire la numărul celor care au ajuns să fie vânduţi ca sclavi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.