Franţa este condamnată la CEDO pentru repatrierea unor familii de jihadişti din Siria

Publicat:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat miercuri Franţa pentru că nu a analizat în mod adecvat cererile de repatriere ale unor familii de jihadişti din Siria, cereri pe care Parisul va trebui să le reexamineze cât mai repede, informează AFP, potrivit agerpres.

În decizia sa, CEDO “precizează că este în sarcina guvernului francez să reia examinarea cererilor din partea solicitanţilor în cel mai scurt timp, cu garanţii corespunzătoare împotriva tratamentului arbitrar”, a anunţat Marea Cameră a CEDO, cea mai înaltă instanţă a sa.


Citeşte şi: Charles al III-lea a discutat despre protocolul nord-irlandez în prima sa vizită oficială la Belfast – Black News

Această decizie foarte aşteptată a fost dată miercuri la Strasbourg, estul Franţei, în prezenţa ambasadoarei franceze la Consiliul Europei, Marie Fontanel, precum şi a reprezentanţilor mai multor ţări, printre care Danemarca, Suedia, Regatul Unit, Spania, care au cetăţeni reţinuţi în Siria.

CEDO a fost sesizată de două cupluri de francezi care ceruseră în zadar autorităţilor franceze repatrierea fiicelor lor, două tinere femei partenere ale unor jihadişti, şi a celor trei copii ai lor.

În afară de reexaminarea cererilor de repatriere, Franţa va trebui să achite 18.000 de euro şi 13.200 de euro celor două familii, costuri şi cheltuieli.

Din 2016 până în prezent, peste 125 de copii cu cetăţenie franceză s-au întors din Siria sau Irak, majoritatea cu vârste mici.

Spre deosebire de vecinii săi europeni, printre care Germania, care a repatriat ”o mare parte” a copiilor, Parisul menţine o politică rezervată de repatrieri, în timp ce condiţiile de viaţă la faţa locului sunt ”îngrozitoare”, potrivit ONU.

La 14 decembrie 2021, o franţuzoaică de 28 de ani, bolnavă de diabet, a murit, lăsând orfană o fetiţă de şase ani.

La sfârşitul lui aprilie, militanta pentru drepturile omului Claire Hedon a făcut apel la guvernul francez să repatrieze cât mai repede toţi copiii din lagărele din nord-estul Siriei.

Citeşte şi: A MURIT Kenneth Starr, procurorul din dosarul Clinton/Lewinsky – Black News

Războiul civil din Siria a dus la o criză umanitară de proporţii. Început cu proteste paşnice împotriva regimului lui Bashar al-Assad, în 2011, conflictul a evoluat, implicând mari puteri mondiale. Liniile frontului sunt de mai mulţi ani îngheţate, însă violenţele continuă şi milioane de oameni sunt încă strămutaţi între frontierele siriene.

Oficiul ONU pentru Drepturile Omului a anunţat în iunie că din 2011 până la acea dată au fost ucişi în Siria 306.887 de civili, adică 1,5% din populaţia de dinainte de război. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.