Franţa va fixa vârsta legală pentru consimţământ sexual la 15 ani

Publicat:

Franţa va fixa vârsta legală pentru consimţământ sexual la 15 ani, astfel că dacă un adult va întreţine raporturi sexuale cu cineva sub această vârstă va fi considerat viol. În prezent, procurorii trebuie să dovedească că a avut loc un act sexual forţat cu o persoană cu vârsta sub 15 ani pentru a putea aduce acuzaţii de viol.

Ministrul egalităţii, Marlene Schiappa, a lăudat decizia, care vine în urma sfaturilor date de medici şi experţi în Drept, transmite news.ro.


Citeşte şi: Românul care a îngrozit Marea Britanie şi-a aflat pedeapsa

Măsura vine în urma unor cazuri în care doi bărbaţi au fost acuzaţi că au întreţinut relaţii sexuale cu fete în vârstă de 11 ani. Aceştia nu au putut fi condamnaţi pentru viol deoarece nu s-a demonstrat că au existat “ameninţări, violenţe, forţări sau luare prin surprindere”.

Conform legislaţiei actuale, dacă nu există dovezi privind violenţă sau o forţare, persoanele pot fi acuzate doar de act sexual cu un minor, nu şi de viol. Pedeapsa maxim[ pentru această infracţiune este de cinci ani de închisoare şi amendă de 75.000 de euro.  Sentinţele sunt similare atât pentru agresiunea sexuală faţă de un minor, cât şi faţă de un adult, dar cele pentru viol implică pedepse mult mai dure.

Guvernul va aproba în următoarele săptămâni noua lege care face parte dintr-un pachet mai mare de legi ce au ca scop lupta împotriva violenţei sexuale şi a hărţuirii.

Citeşte şi: JAF ca-n filme! Indivizi înarmaţi au furat 5 milioane de dolari dintr-un avion Lufthansa

Ministrul egalităţii, Marlene Schiappa, a declarat pentru AFP că este “foarte bucuroasă” că limita de vârstă aleasă a fost de 15, şi nu de 13 ani, aşa cum se luase în considerare iniţial.

Agnes Buzyn, ministrul Sănătăţii şi al solidarităţii, a declarat că stabilirea unei vârste legale privind consimţământul sexual ar duce la o “conştientizare colectivă” şi că toată lumea va şti acum ce este legal şi ce nu, conform Le Figaro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.